30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 (3)
  • 03-02-2020
  • 0 Comentarii
  • 154
  • 3

Motto: „Binevoitorilor mei cititori, un fel de Memorial al durerii umile, smerite, care duce în Rai, în loc de umilirea arogantă care duce în Iad, pentru ca cei vizați sau interesați să nu zică că nu au fost avertizați, și în scris, că informația înseamnă putere și că într-un stat de drept, bazat pe lege și norme juridice, sînt obligați să respecte Legea Domnului și legea omului, Biblia și Constituția țării”.

 

Pentru prima dată mi s-au adus trei argumente vădite care m-au făcut să cred, cel puțin cu patru ani înaintea multor români că, într-adevăr, comunismul nu poate să nu cadă: 1. Comunismul este ateu, contra lui Dumnezeu; 2. A desființat proprietatea privată, deci este egalizator, nivelizator, contra naturii și a lui Dumnezeu, care i-a făcut totuși pe oameni cu capacități, calități și merite diferite. Românilor nu le mai rămăsese decît dreptul de proprietate asupra soției și mașinii personale; 3. Comunismul este totalitarist. Cu pretenția că-L poate substitui pe Dumnezeu din ceruri, a atribuit conducătorilor partidului comunist unic de pe pămînt puteri discreționare, dictatoriale, totalitare, absolute. Comunismul deci, ateu, antinatură, totalitarist nu avea cum să nu cadă, chiar dacă pe rînd și în forme diferite, dar în mod obligatoriu pe cale revoluționară, fiindcă la putere nu renunță nimeni de bunăvoie.  România însă a fost singura țară din lagărul socialist în care Revoluția (asimilată de unii cu lovitură de stat, provocare, complot securist sau KGB-ist, diversiune teroristă, revoluție confiscată) s-a încheiat din păcate cu mari sacrificii, vărsări de sînge nevinovat, dureri și răni necicatrizate nici după 30 de ani. Vinovații de aceste crime, Nicolae și Elena Ceaușescu, în procedură de urgență au fost executați. Sîntem de părere că soții Ceaușescu nu trebuiau să fie împușcați, și nu fiindcă s-a întîmplat în ziua de Crăciun, ci pentru că omorul, sinuciderea chiar, lichidarea sub orice formă a unei vieți omenești este cel mai mare păcat creștin. Vinovații trebuiau să fie pedepsiți după legea talionului din Vechiul Testament, trebuiau să fie închiși, privați de libertate și tratați la fel cum i-au tratat ei pe români. Am stat de vorbă cu mulți preoți ortodocși, propovăduitori ai Vechiului și Noului Testament, și nu puteau să nu-mi dea dreptate. Cei care au ordonat condamnarea la moarte prin împușcare erau atei și nu credeau în păcat, au crescut în același regim cu cei vinovați și, mai mult ca sigur, se temeau că dacă vor scăpa cumva ar putea fi victimele aceleiași răzbunări. Ceea ce a urmat se știe: reorganizarea politică a țării, separarea puterilor în stat, alegeri pretins democratice, alternanața la putere, rivalități politice. O celebră expresie, pusă pe seama fondatorului socialismului Karl Marx, că „Drumul spre Iad este pavat cu intenții bune”, care ar dori să sugereze că „binele cu forța te poate duce în Iad”, se poate aplica și Revoluției române. Iadul, bulibășeala de atunci, evenimentele care au urmat, Dosarul Revoluției în care – și nu e de mirare – nu îndrăznește să se pronunțe nimeni, trenează pînă astăzi. Judecată prin consecințele ei, în decembrie 1989, în România a avut loc o Revoluție, indiferent de cîte substitute i s-ar inventa, fiindcă Revoluție, în înțeles științific, etimologic, inclusiv în cazul nostru, înseamnă revenirea la evoluția capitalistă a României dintre cele două războaie mondiale, pînă la 24 august 1944.

(va urma)

Prof. univ. dr. PAUL MAGHERU

Universitatea din Oradea

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite