
- 20-05-2020
- 2 Comentarii
- 2343
- 28
În această săptămînă se împlinesc 30 de ani de la primele
alegeri libere post-comuniste. Îmi amintesc sloganul ,,Trandafirii înfloresc
în mai” de parcă ar fi fost ieri. Iliescu a ieșit președinte cu un procent
covîrșitor de voturi, undeva peste 80%. Acum, după 30 de ani, privind în urmă,
pot spune cu certitudine că avem cea mai ticăloasă clasă politică din ultimii
2000 de ani. Nu pot să cred că România a fost ,,mulsă” într-un timp atît de
scurt de o mînă atît de mică de oameni. Cred că, după marele furt al Imperiului
Roman – care, după cum se știe, a fost salvat de aurul luat din Dacia – ultimii
30 de ani sînt cel puțin la fel de devastatori ca acel transfer de bogăție
început de Traian în 102 și terminat de Aurelian în 272.
Ticăloșia acestor domni îmbrăcați în Armani nu are egal.
Împărțită în diverse găști, sprijinită de diverse Servicii, de diverși
generali, dar avînd același obiectiv – distrugerea spirituală și materială a
României – această grupare trădătoare se împarte în subgrupe. Perversitatea
lor, desăvîrșită în aceste trei decenii, reprezintă, în fapt, imaginea lor
combinată cu faptele care se proiectează în conștiința poporului român. Astfel,
putem acum să spunem că fiecare grupare are un mod de identificare aflat în
simbioză totală cu ticăloșia, și care s-a cizelat în urma alternanței la putere
și a modului în care acești indivizi își bat joc de țară, de popor.
PSD – Ticălos/prost: Acest partid a scăzut de la an la an, de la un scrutin la
altul, de la un nivel al inteligenței peste medie, la unul cu mult sub media
general acceptată. Cel care a dus partidul în derizoriu a fost, evident, Traian
Băsescu, al cărui principal scop a fost, pe lîngă distrugerea a tot ce mai
funcționa în România, ruinarea partidului pe care, de bine, de rău, Adrian
Năstase îl ținea destul de bine în mîini. Cei care l-au urmat pe Năstase la
conducere nu au făcut altceva decît să definitiveze munca începută de Băsescu.
PNL – Ticălos/parșiv: Chiar dacă, inițial, acest partid a fost bine văzut de
tagma intelectualilor, căderea lui a fost cauzată, evident, tot de Traian
Băsescu, care, prin includerea PD-ului în zona de dreapta, prin alianțele și
ruperile succesive din ultimii 20 de ani și, în mod special, prin fuziunea cu
PDL în 2014, a făcut ca acest partid să fie complet asimilat, în acest moment
PNL fiind doar numele sub care se ascund șacalii portocaliilor lui Blaga. Putem
spune, fără să greșim, că PNL a murit odată cu dispariția de pe scena politică
a lui Crin Antonescu și preluarea partidului de către Buldog. PNL nu mai există,
România nu mai are, în acest moment, nici un partid de sorginte liberală. Dar,
în spatele acțiunilor pe care le vedem în fiecare zi, se ascunde perversitatea
caracterelor celor care au primit sarcina de a fi în prima linie de comunicare.
În spatele lor, furtul a ajuns la un nivel inimaginabil, Și asta pentru că
toată campania împotriva PSD-iștilor a avut un impact atît de mare la nivelul
populației, încît, efectiv, orice ar face PNL, nimeni nu reacționează, nimeni
nu ia poziție. De ce? Pentru că, odată cu venirea la conducere, Iohannis a
moștenit și structura informativă creată de Băsescu, precum și toată
mass-media, lucru pe care PSD, neavînd materie cenușie, nu a reușit să îl facă
niciodată. Toți sînt ticăloși, dar nemernicia portocaliilor vopsiți în galben
nu poate fi atinsă nici măcar de neomarxiștiii din USR.
USR – Ticălos/ticălos: Partidul creat, se pare, de Coldea este, de fapt, un
creuzet unde iau naștere noile valori colorate și iresponsabile, confuze sexual
și material. Este format, în majoritate, din copiii unor indivizi destul de
puternici, fie din zona politică, fie din zona Serviciilor sau de afaceri. Ei
sînt ticăloși prin natura lor genetică specifică unor beizadele ale căror
valori nu rezonează cu națiunea. Partea tristă este că mesajele lor nu sînt luate
în serios, și asta poate fi o mare capcană în care, în viitor, poate pica
poporul român. Mesajele lui Caramitru ăla mic, vulgare, radicale,
antinaționale, violente, sînt privite cu indulgență de mulți, primite de cîțiva
vocali și ignorate de majoritatea. Ei bine, dacă acest individ nu va fi luat în
serios și oprit, va veni o vreme în care o să fie prea tîrziu pentru a găsi o
cale de întoarcere. După ticăloșii din PNL, cei din USR reprezintă cel mai mare
pericol la adresa națiunii.
ALDE – Ticălos/pervers: Se spune că reprezintă singura aripă liberală din
Parlament. Posibil. Dar Tăriceanu este, de departe, cel mai pervers politician
român. Dacă am face un clasament al celor mai ticăloși politicieni români,
Tăriceanu s-ar clasa pe locul doi, la egalitate cu Blaga. Nu are nici o treabă
cu România, el luptă pentru interesele proprii. Pe primul loc, cu mult înaintea
plutonului, se va clasa, mulți ani de acum înainte, Traian Băsescu, și mă
îndoiesc că va fi prea curînd egalat. Dar, never say never. Revenind la ALDE, o
grupare politică născută din fuziunea PNL cu alianța conservatoare cu iz de
Antene, putem spune că ticăloșia lor este sublimă, Tăriceanu și banda lui
demonstrînd asta prin toate acțiunile lor.
UDMR – Ticălos/ultra-naționalist: Da, avem un partid naționalist în
Parlamentul României, dar nu este al românilor. Mă rog, nici măcar partid nu
este. Motivul pentru care în România nu mai există naționaliști care să îi
reprezinte pe români este faptul că naționaliști există deja, doar că sînt
maghiari. Ei sînt, de fapt, ultra-naționaliști. Sînt ticăloșii care ne urăsc și
care, cîndva, cumva, vor face pași în direcția secesiunii. Sînt singurii
naționaliști pe care românii îi acceptă, pentru că, așa cum vedem, românii se
urăsc atît de mult încît nu vor să aibă vreun partid autentic românesc care să
se bată pe bune pentru ei. Nu mă refer aici la partidele naționaliste care sînt
,,anexe” ale altor partide. Pentru că, în acest moment, în România nu există
nici un partid autentic naționalist – toate sînt anexe ale PSD, PNL sau PMP.
Da, PMP. Băiatul ăla negricios care vă spune că el face și drege și că e
naționalist, de unde credeți că are bani?
PMP – Ticălos/unionist de conjunctură: Avînd la conducere cel mai ticălos
dintre ticăloși, la ce te poți aștepta pe viitor de la un astfel de partid? Eu
cred că va fi menținut la limita de 5%, pentru că Băsescu încă trăiește, dar
dacă se va alătura unui partid naționalist, PMP se va bucura de un mandat
îndelungat în Parlament. Acest partid va ajuta cu bani și poate și cu ceva publicitate
alt partid naționalist, urmînd ca după aceea să se coalizeze. Deja asistăm la
acest proces, doar că numai cei deștepți îl observă. Să nu uităm că
președintele de drept este venit de peste Prut, iar cel care e ajutat acum are
ca principal mesaj unirea Basarabiei cu România, la care se adaugă mesajul lui
Băsescu legat de Republica Moldova. Mînăstire într-un picior, ghici cine face
bani din asta?
Ne oprim aici, deci putem concluziona că, pe scara ticăloșiei la categoria partide politice, clasamentul este următorul:
1. PNL / PDL – PD – FSN
2. PSD / PDSR – FSN
3. ALDE / PNL – PD – FSN
4. USR / ****
5. PMP / PDL – PD – FSN
În ceea ce privește clasamentul ticăloșiei la categoria
oameni politici, acum, la împlinirea a 30 de ani de ,,democrație”, arată cam
așa:
1. Traian Băsescu
2. Vasile Blaga
3. Călin Popescu Tăriceanu
4. Klaus W. Iohannis
5. Viorel Hrebenciuc
Există, însă, și un loc de onoare, intangibil, "mama tuturor ticăloșilor", ocupat de Ion Iliescu, pentru că la umbra lui și sub atenta lui supraveghere a crescut întreaga clasă de bandiți pe care îi tot vedem de 30 de ani. Pe ei și, mai nou, pe extensiile lor genetice.
UDMR nu intră în acest clasament. Rolul acestei grupări este să apere interesele unei
minorități, așa că viziunea acestei organizații este evident antiromânească și
promaghiară.
Din păcate însă, aceste partide sînt doar extensiile publice
ale adevăratei clase conducătoare. Cei care conduc, de fapt, națiunea sînt cei
pe care noi, muritorii, nu îi vom ști niciodată. Sînt umbrele Serviciilor, fie
ele românești, fie străine, sînt, de fapt, cei care au trădat România și ale
căror interese materiale nu vor fi cunoscute niciodată, cel puțin nu în
actualul regim democratic.
Acum, după 30 de ani de democrație, cam asta este realitatea.
Peste alți 30 de ani poate că radiografia va fi mai bună pentru țară. Speranța
asta care ne ține în viață și care moare ultima încă nu a dispărut complet din
sufletul poporului român.
D.A.T.
3.1 C