Iulia abia aștepta ceaiul dansant la care fuseseră invitați de prietenii lui Tudor. Deschise ușa camerei ei să vadă ce face băiatul. Acesta dormea pe canapeaua rabatabilă din sufragerie, acolo unde se mutase de cînd fata stătea la el. Hotărî să-l mai lase să se odihnească și intră tiptil în baie să facă un duș. Cînd ieși, Tudor se trezise, strînsese canapeaua și se îmbrăcase. Purta o cămașă albă, un pantalon de stofă bleumarin și pantofi negri. Pe spătarul canapelei se vedea împăturit frumos un sacou, de asemenea bleumarin.
– Tu ești gata și eu încă nu m-am îmbrăcat – spuse fata în timp ce trecea înfășurată în halatul gros prin fața lui.
– Nu-i nimic, e timp – răspunse băiatul privind-o admirativ.
Iulia se grăbi să dispară în camera ei, de unde reveni după 30 de minute, îmbrăcată cu o rochie simplă, dar elegantă, cu siluetă în linie A, de un galben „floarea-soarelui”, ce-i scotea în evidență picioarele subțiri, datorită tăieturii largi a croiului. Încălțase niște sandale Guban cu toc înalt, își atîrnase de urechi, la gît și la mîini niște bijuterii strălucitoare, cum văzuse că se purtau atunci și... gata! Era pregătită pentru prima ei petrecere retro! Observă că Tudor o privea fascinat. Știa că arăta bine, fiindcă mulți colegi de-ai ei îi făceau curte, dar ea nu cedase nici unuia pînă atunci. Acum însă, băiatul ăsta avea ceva deosebit care o atrăgea. Cum ar fi să te îndrăgostești de el? Zîmbi la un asemenea gînd, dar și-l alungă din minte privind la Tudor și zicînd:
– Mergem?
– Mergem, frumoasă domnișoară.
Tudor îi deschise ușa, făcîndu-i semn cu mîna că poate trece.
Ieșiră în stradă, unde Iulia se prinse cu palmele de brațul drept al băiatului, întrebîndu-l:
– Noi mergem așa... cu mîna goală?
– Nu, cumpărăm o sticlă de vin pentru băieți și o cutie de bomboane pentru fete – răspunse el.
Găsiră la alimentară o cutie de bomboane „Athénée Palace Cofetărie” și o sticlă de „Dealu Mare”, vin de regiune superior, și se îndreptară spre casa gazdei. Aceasta se afla pe strada Mocăncuței nr. 3, în viitorul cartier Tineretului. Casa era, de fapt, o vilă cu un singur etaj, extrem de frumoasă, care le fusese oferită de către stat părinților lui Silviu, prietenul lui Tudor și gazda lor din acea seară, ce-i întîmpină voios la ușă:
– Ooo, ce mă bucur să vă văd! Poftiți, poftiți, nu credeam că veți veni. E o „rara avis” Tudor ăsta – spuse el amuzat. Haideți, pe aici le arătă el calea.
Pătrunseră într-una din încăperile de la etaj, mare și spațioasă. Camera era mobilată destul de simplu. Pe latura opusă ușii se afla o canapea, iar pe peretele din dreapta o alta, ambele acoperite cu perne. Pe latura din stînga se găsea, lîngă fereastra ce dădea în balconul vilei, o masă de 6 persoane deschisă complet, pe care se aflau farfurii cu sandwich-uri și prăjiturele făcute de mama lui Silviu, cum aveau să afle mai tîrziu. Printre farfurii se găseau pahare cu băuturi aflate la nivele care variau de la plin la gol. Lîngă canapeaua de pe peretele din dreapta ușii se afla așezat pe o măsuță un magnetofon de la care se auzea muzica în surdină.
În cameră erau majoritatea participanților la petrecere, tineri cu care Silviu se grăbi să le facă cunoștință. Iulia salută patru băieți și două fete, după care fu invitată să ia loc pe una dintre canapele, unde mai stăteau încă două fete. Aveau în jur de 20 de ani și erau studente la Medicină, respectiv Drept. Purtau același fel de rochie ca al Iuliei și o măsuraseră deja din cap pînă în picioare de cînd intrase în încăpere. Cînd se așeză lîngă ele, se traseră mai într-o parte ca să-i facă loc și apoi cea de lîngă ea spuse, întinzîndu-i mîna:
– Bună, eu sînt Viorica, iar ea e Florentina.
– Servus. Eu sînt Iulia.
– Ardeleancă se pare – zîmbi Florentina.
– Într-adevăr, sînt din Brașov.
– Ah, și ai venit în vacanță la București – răspunse Viorica.
– Oarecum...
– Cum vine asta?
– Păi sînt studentă în ultimul an la Litere, așa că Bucureștiul îmi e o a doua casă.
– Așa e, ai dreptate – o aprobă Viorica. Spune-mi, te rog, de cînd îl cunoști pe Tudor?
Întrebarea o surprinse pe Iulia, care nu se așteptase la o abordare așa directă.
– De o săptămînă.
– Cum v-ați cunoscut? – insistă Florentina.
– Păi... eu veneam cu trenul de la Brașov și ne-am întîlnit în Gara de Nord.
– Te aștepta? Știa că ai să vii? – întrebă Viorica.
– Da, știa... De fapt, uite cum a fost. Prietenul lui, Andrei, din Brașov, aflase de la mine că am nevoie să fac niște cercetări la Biblioteca de Stat, așa că mi l-a recomandat pe Tudor drept ajutor. Eu ar fi trebuit să-l sun a doua zi după sosirea mea, dar el a fost nerăbdător și m-a așteptat în gară. Asta e tot – își termină ea povestea.
– Interesant... Și locuiești la el? – insistă Florentina.
– Da – răspunse simplu Iulia.
– Serios? – se mirară amîndouă fetele. Păi și cum, dormiți împreună?
– Nu, dormim separat. Eu în dormitor, el în sufragerie...
– ...și nu ați făcut nimic... nimic? – se interesă insinuant Viorica.
– Nimic, nimic – le asigură Iulia. De fapt, la cît e de politicos și de timid Tudor, ar fi si greu, dar nu se știe ce se poate întîmpla – spuse ea zîmbind misterios.
Fetele începură să rîdă cînd Victor se apropie de ele.
– Hai, fetelor să dansăm! Veniți?
Întinse mîinile spre ele, ajutîndu-le pe Viorica și pe Florentina să se ridice. Iulia le urmă aproape imediat și se duseră spre centrul camerei ce devenise ring de dans. Muzica porni aproape imediat și fetele începură să danseze. Iulia se unduia ușurel, încercînd să vadă cum se mișcau ceilalți. Descoperi cu această ocazie că nici ea nici colegii ei nu știau să danseze. Ei doar săreau cu mîinile pe sus pe ritmul muzicii și cam atît. Or, aici, dansul însemna cu totul altceva. Se dansa în principal twist, dar și pe ritmurile lui Domenico Modugno, Ricky Nelson, Elvis Presley, Ray Charles, Connie Francis, Chubby Checker.
La un moment dat, muzica s-a oprit și toți s-au îndreptat spre canapele. Iulia ieși pe balconul vilei, bucurîndu-se de seara parfumată de vară. Era cald în București, dar era plăcut. Dansul îi făcuse bine, ca de altfel și atmosfera prietenoasă din încăpere. La un moment dat, simți o palmă caldă pe umăr și auzi o voce întrebînd-o:
– Ce faci?
– Bine – răspunse ea fără a se întoarce în timp ce se lăsă un pic pe spate, sprijinindu-se de pieptul lui Tudor.
– Nu-ți e frig? – spuse el în șoaptă.
– Nu... îmi e bine – răspunse fata, în timp ce din cameră se auzeau acordurile melodiei lui Elvis, „Are you lonesome tonight?”.
Stătură o vreme în liniște ascultînd piesa. La un moment dat, fata se pomeni murmurînd cuvintele cîntecului: „Do the chairs at your parlor, seem empty and bear/ do you gaze at your doorstep/ and picture me there...”. În acel moment, l-a auzit pe Tudor șoptindu-i cu buzele aproape atingîndu-i ceafa, ceea ce-i trimise fiori în tot trupul:
– Iulia, vrei să dansăm?
Fata-și întoarse capul spre el și-i răspunse simplu:
– Da.
Aapoi simți mîna băiatului cum îi înconjoară talia și o trage spre el lipind-o ușor de trupul lui. Își puse palma mîinii stîngi pe umărul lui drept, ridică ochii spre el, agățîndu-se de privirea lui blîndă și simți cum încep să se miște ca un tot unitar pe ritmul muzicii exact cînd Elvis spunea „I wonder if you’re lonesome tonight/ you know someone said that the world is a stage and each must play a part”. Intrară pe ușa camerei dansînd, spre surpriza celorlalți oaspeți, iar Tudor se învîrti aducînd-o cu fața spre grupul prietenilor lui care-i priveau. Auzi ca prin vis vocea lui Elvis spunînd „when we meet I loved you at first glance” și privindu-l pe Tudor își dădu seama că versurile exprimau adevărul. Tudor era îndrăgostit de ea, iar lucrul acesta nu-i displăcea deloc mai ales că nici ei nu-i era indiferent tînărul. Continuară să se legene pe ritmul muzicii, în timp ce li se alăturau unul cîte unul și celelalte cupluri dansînd în tăcere pînă ce vocea regelui întrebă pentru ultima dată „Are you lonesome tonight”?, stingîndu-se odată cu acordurile piesei.  Aplauze izbucniră de peste tot și fură înconjurați de prietenii lor care-i potopiră cu întrebări:
– Nu te credeam așa mare dansator, Tudor – spuse Silviu – ne-ai lăsat pe toți cu gura căscată.
– Da, măi, de cînd ai învățat să dansezi așa de bine? – se miră și Victor.
– Ia lăsați, măi, băiatul în pace – se băgă în seamă Catinca. Se vede cît de colo că e topit după Iulia și dragostea întotdeauna le descoperă băieților aptitudini necunoscute!
Începură toți să rîdă și se împrăștiară prin cameră.
– Nu-ți e foame? – o întrebă Tudor.
– Ba da, puțin – răspunse fata.
– Hai atunci să ciugulim ceva – o invită Tudor.
Luînd-o de talie, acesta a condus-o spre masă, de unde fata luă cîteva cireșe de pe o farfurie mîncîndu-le gînditoare, în timp ce Tudor își alesese un sandwich din care acum mușca cu poftă. Iulia ridică ochii spre el și-i spuse:
– Simpatici prietenii tăi...
– Da, sînt de treabă – răspunse el prudent, neștiind unde voia să ajungă Iulia.
– ...și chiar ești îndrăgostit? – îl întrebă ea încet.
– Ei, și tu acuma – spuse el fîstîcindu-se, în timp ce Iulia zîmbi fericită și izbucni în rîs, luîndu-l de brațul drept cu ambele mîini și strîngîndu-se lîngă el.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN