Răscoala din 1907 a constituit apogeul mișcărilor sociale de la finele epocii moderne, ce s-a remarcat printr-o amploare, intensitate, grad de violență, cuprindere și caracter exploziv fără precedent. Unii contemporani au întrevăzut în ea un veritabil război țărănesc, ce a impus cu stringență necesitatea rezolvării problemei agrare.

Răscoala a izbucnit la 8 februarie 1907, în satul Flămînzi, județul Botoșani, pe o moșie a trustului fraților Fischer. Țăranii au cerut încheierea unor învoieli mai lesnicioase, dar administratorul a refuzat, drept pentru care a fost bătut și alungat. Agitația a cuprins repede numeroase sate și comune din nordul Moldovei – județele Dorohoi și Iași. Unii au lansat zvonul că răscoala s-a îndreptat contra arendașilor evrei, dar desfășurarea evenimentelor ulterioare a reliefat falsitatea acestei afirmații. Au fost alungați proprietari, cîrciumari și arendași, s-au devastat conacele și sediile administrației locale. Primele ciocniri cu forțele de represiune au determinat intensificarea răscoalei, al cărei apogeu a fost atins în Moldova între 5 și 10 martie 1907. Răscoala s-a extins ulterior în Muntenia și Oltenia – jud. Romanați, Vlașca, Teleorman, Ilfov, Dolj. Cel din urmă, și mai ales satul Băilești, a reprezentat un puternic focar în răscoală. Între 11 și 15 martie 1907, răscoala a atins apogeul în sudul țării. Țăranii au încercat forțarea barierelor orașelor și pătrunderea în centrele urbane precum Corabia, Rîmnicu Sărat, Giurgiu, Buzău.

Țărănimea a utilizat, în cadrul unei mișcări spontane, diverse forme de luptă, precum întocmirea de petiții, distrugerea registrelor de proprietate, atacarea conacelor marilor proprietari, încercarea de a ridica unele fortificații, distrugerea liniilor de comunicație pentru a împiedica deplasarea forțelor de represiune. Solicitările țărănimii erau concentrate în formula: ,,Noi vrem pămînt”. În unele cazuri, documentele menționează unii lideri locali ai țăranilor denumiți și ,,studenți”. Dezvăluind un registru mai larg al nemulțumirilor sociale, numeroși lucrători industriali și-au manifestat pe diferite căi solidaritatea cu răsculații din Galați, Brăila, Pașcani, Valea Prahovei.

Intensitatea răscoalei a determinat reacția autorităților, ce au recurs la unitățile militare. La 12 martie 1907, guvernul conservator a demisionat și a lăsat locul unuia liberal, pe care l-a sprijinit însă, prim-ministru fiind D. A. Sturdza. Guvernul a reprimat violent răscoala. S-a folosit artileria pentru ,,pacificarea” unor sate, precum Stănești, Băilești, Vieru și Hodivoaia. Numeroși țărani au fost uciși, alții urmăriți în justiție și condamnați la ani grei de închisoare.

Numărul victimelor este greu de precizat cu exactitate. Ion I.C.Brătianu menționa în Parlament numărul de 419 țărani uciși. Ziarele patronate de Constantin Mille – ,,Adevărul” și ,,Dimineața” – propagau vestea uciderii a 12.000 – 13.000 de oameni. Regele Carol I declara ministrului Angliei la București că era vorba de ,,mai multe mii”. Au luat poziție, protestînd împotriva intervenției violente a forțelor de represiune, numeroși intelectuali, ca Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuță, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere, Constantin Dobrogeanu Gherea, Radu Rosetti și alții. Ei au subliniat, totodată, alături de o susținută campanie de presă a socialiștilor, prin Mihail Gheorghiu-Bujor, că guvernul avea o responsabilitate deosebită pentru soarta țărănimii și a țării în general, și de aceea se impunea rezolvarea neîntîrziată a ,,chestiunii țărănești”.

Răscoala a avut un impact deosebit în provinciile românești aflate sub dominație străină (Transilvania, Bucovina, Basarabia), precum și un ecou deosebit în presa din Serbia, Bulgaria, Austro-Ungaria, Canada, Germania, care a înfățișat cititorilor situația țărănimii din România și a criticat reprimarea violentă a mișcării sociale. Austro-Ungaria și-a manifestat chiar îngrijorarea față de evenimentele din România și repercusiunile lor posibile asupra românilor din Transilvania. Răscoala a fost menționată și în lucrările Congresului din 1907 de la Stuttgart al Internaționalei a II-a.

LUCIAN DIMITRIU