102 de ani de la Unirea Bucovinei cu România (2)
  • 08-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 330
  • 2

La 12 noiembrie 1918, s-a întrunit Consiliul Național, care a declarat că, în virtutea Constituantei din 27 octombrie, își impune autoritatea asupra întregii Bucovine. Consiliul a adoptat Legea fundamentală provizorie din 12 noiembrie 1918 asupra țării Bucovinei.

Consiliul Național a strîns contactele cu factorul politic de la Iași, cu Comitetul refugiaților bucovineni de aici. Sextil Pușcariu a stat cîteva zile la Iași și a fost primit de primul ministru, generalul Coandă, a avut întîlniri cu Ion I. C. Brătianu, Al. Lapedatu, Nicolae Iorga, Ion Nistor, cu alți oameni politici, a fost primit în audiență de Rege și de Regină. Discuțiile au avut în vedere modalitatea concretă de înfăptuire a unirii și viitoarea situație a Bucovinei în cadrul României întregite. Sextil Pușcariu, Ion Nistor și ceilalți refugiați s-au întors la Cernăuți, la 23 noiembrie 1918, unde, împreună cu Iancu Flondor, au pus la punct planul de acțiune. S-a convenit ca 12 fruntași din rîndul refugiaților să fie cooptați în Consiliul Național și să fie convocat Congresul pentru ziua de 28 noiembrie.

La 15/28 noiembrie 1918, s-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți. Au participat 74 de delegați ai Consiliului Național, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Pe lîngă delegații oficiali, se aflau la Cernăuți cîteva mii de locuitori, veniți din diferite colțuri ale Bucovinei. Din Basarabia, erau prezenți Pantelimon Halippa, Ion Pehlivan, Ion Buzdugan și Grigore Cazacliu, iar din Transilvania, Gheorghe Crișan, Victor Deleu și Vasile Osvadă.

În deschiderea lucrărilor, Dionisie Bejan a precizat menirea Congresului, aceea de a îndeplini ,,dorul și aspirațiunile pe care poporul nostru le nutrește și le păzește cu vrednică sfințenie de un secol și jumătate”. Președintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moțiunea, care s-a constituit într-o hotărîtă declarație de unire. Subliniind caracterul românesc al Bucovinei și asuprirea națională din cei 144 de ani de stăpînire străină, precizînd că bucovinenii au luptat și n-au pierdut nădejdea în ceasul mîntuirii, Moțiunea ,,constată că ceasul acesta mare a sunat!”. Membrii Consiliului General al Bucovinei, ,,întrupînd suprema putere a țării” și fiind singurii investiți cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărăsc: ,,Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare pînă la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

Congresul a adresat o telegramă Regelui Ferdinand, prin care i se aducea la cunoștință ,,Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei actuale cu Regatul României” și o alta, reprezentanților puterilor aliate aflați la Iași, rugîndu-i a notifica guvernelor respective ,,votul unanim al Congresului General al Bucovinei și a le tălmăci sentimentele noastre de veșnică mulțumire și recunoștință”. Congresul a ales o delegație, din care făceau parte Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor, Eudoxiu Hurmuzachi, Radu Sbiera, Vasile Bodnărescu, Stanislaus Kwiatkowski și alții, care să prezinte la Iași Actul de Unire. Aici, delegația a participat, la 28-29 noiembrie, mai întîi la serviciul religios de la Mitropolie, după care a fost primită de primul-ministru, generalul C. Coandă, care a exprimat, în numele guvernului, calde felicitări pentru actul istoric săvîrșit la Cernăuți. În audiență festivă, bucovinenii i-au prezentat Regelui Actul Unirii, iar Iancu Flondor a rostit o scurtă cuvîntare. Regele a răspuns că primește cu multă bucurie Actul de Unire, asigurîndu-i pe noii săi credincioși de dragostea și grija sa părintească.

Regele Ferdinand și primul-ministru, Ioan I.C. Brătianu, semnau, la 18 decembrie 1918, decretul-lege referitor la consfințirea, pe plan intern, a Unirii Bucovinei cu România.

Marea Unire a Bucovinei, atît de dorită, odată înfăptuită, a fost urmată de 22 de ani de viață românească, în care provincia nou realipită a cunoscut, alături de Patria Mamă, un real progres în toate domeniile și o deplină liniște și totală înțelegere cu naționalitățile conlocuitoare. Deși războiul începuse în Europa, nimeni nu se gîndea la ceea ce avea să ne aducă anul 1940, un an negru în istoria României.

Sfîrșit

Pagină realizată de ing. MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite