
- 08-07-2020
- 0 Comentarii
- 330
- 2
La 12 noiembrie 1918, s-a întrunit Consiliul Național, care a
declarat că, în virtutea Constituantei din 27 octombrie, își impune autoritatea
asupra întregii Bucovine. Consiliul a adoptat Legea fundamentală provizorie din
12 noiembrie 1918 asupra țării Bucovinei.
Consiliul Național a strîns contactele cu factorul politic de
la Iași, cu Comitetul refugiaților bucovineni de aici. Sextil Pușcariu a stat
cîteva zile la Iași și a fost primit de primul ministru, generalul Coandă, a avut
întîlniri cu Ion I. C. Brătianu, Al. Lapedatu, Nicolae Iorga, Ion Nistor, cu
alți oameni politici, a fost primit în audiență de Rege și de Regină.
Discuțiile au avut în vedere modalitatea concretă de înfăptuire a unirii și
viitoarea situație a Bucovinei în cadrul României întregite. Sextil Pușcariu,
Ion Nistor și ceilalți refugiați s-au întors la Cernăuți, la 23 noiembrie 1918,
unde, împreună cu Iancu Flondor, au pus la punct planul de acțiune. S-a
convenit ca 12 fruntași din rîndul refugiaților să fie cooptați în Consiliul
Național și să fie convocat Congresul pentru ziua de 28 noiembrie.
La 15/28 noiembrie 1918, s-au desfășurat lucrările
Congresului General al Bucovinei, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din
Cernăuți. Au participat 74 de delegați ai Consiliului Național, 13 delegați ai
ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Pe lîngă delegații oficiali,
se aflau la Cernăuți cîteva mii de locuitori, veniți din diferite colțuri ale
Bucovinei. Din Basarabia, erau prezenți Pantelimon Halippa, Ion Pehlivan, Ion
Buzdugan și Grigore Cazacliu, iar din Transilvania, Gheorghe Crișan, Victor
Deleu și Vasile Osvadă.
În deschiderea lucrărilor, Dionisie Bejan a precizat menirea
Congresului, aceea de a îndeplini ,,dorul și aspirațiunile pe care poporul
nostru le nutrește și le păzește cu vrednică sfințenie de un secol și
jumătate”. Președintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moțiunea, care
s-a constituit într-o hotărîtă declarație de unire. Subliniind caracterul
românesc al Bucovinei și asuprirea națională din cei 144 de ani de stăpînire
străină, precizînd că bucovinenii au luptat și n-au pierdut nădejdea în ceasul
mîntuirii, Moțiunea ,,constată că ceasul acesta mare a sunat!”. Membrii
Consiliului General al Bucovinei, ,,întrupînd suprema putere a țării” și fiind
singurii investiți cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale,
hotărăsc: ,,Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei
hotare pînă la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
Congresul a adresat o telegramă Regelui Ferdinand, prin care
i se aducea la cunoștință ,,Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei
în hotarele ei actuale cu Regatul României” și o alta, reprezentanților
puterilor aliate aflați la Iași, rugîndu-i a notifica guvernelor respective
,,votul unanim al Congresului General al Bucovinei și a le tălmăci sentimentele
noastre de veșnică mulțumire și recunoștință”. Congresul a ales o delegație,
din care făceau parte Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor, Eudoxiu
Hurmuzachi, Radu Sbiera, Vasile Bodnărescu, Stanislaus Kwiatkowski și alții,
care să prezinte la Iași Actul de Unire. Aici, delegația a participat, la 28-29
noiembrie, mai întîi la serviciul religios de la Mitropolie, după care a fost
primită de primul-ministru, generalul C. Coandă, care a exprimat, în numele
guvernului, calde felicitări pentru actul istoric săvîrșit la Cernăuți. În
audiență festivă, bucovinenii i-au prezentat Regelui Actul Unirii, iar Iancu
Flondor a rostit o scurtă cuvîntare. Regele a răspuns că primește cu multă
bucurie Actul de Unire, asigurîndu-i pe noii săi credincioși de dragostea și
grija sa părintească.
Regele Ferdinand și primul-ministru, Ioan I.C. Brătianu,
semnau, la 18 decembrie 1918, decretul-lege referitor la consfințirea, pe plan
intern, a Unirii Bucovinei cu România.
Marea Unire a Bucovinei, atît de dorită, odată înfăptuită, a
fost urmată de 22 de ani de viață românească, în care provincia nou realipită a
cunoscut, alături de Patria Mamă, un real progres în toate domeniile și o
deplină liniște și totală înțelegere cu naționalitățile conlocuitoare. Deși
războiul începuse în Europa, nimeni nu se gîndea la ceea ce avea să ne aducă
anul 1940, un an negru în istoria României.
Sfîrșit
Pagină realizată de ing. MIRCEA PÎRLEA
Biblioteca Județeană Satu Mare
-2.8 C