Starea de pace
  • 24-08-2021
  • 1 Comentariu
  • 1347
  • 11

Nici o scăpare în război

blestemul antic ne desparte

mînați cu moartea dinapoi

vom da la orizont de moarte

 

Mereu cădea-vor cei mai buni

neprihăniții, truditorii

acei ce speră în minuni

psalmodiind: memento mori!

 

Copii cu flori de liliac

acoperindu-și sărăcia

surpați sub malul unui veac

măresc cu jertfa lor pustia

 

Și tineri fulgerați de dor

uimiți de tainele nuntirii

ca mieii duși la tăietor

vor înroși altarul firii

Femei cu pui de om la sîn

prin Valea Plîngerii vor trece

și-n preajmă un vulcan păgîn

va viscoli cu lavă rece

 

Bătrîni încremeniți de vii

precum dolmenele de sare

în osuar se vor topi

ieșind prin rîuri mici la Mare

 

Infernul va cuprinde tot

dar cine va-ngropa pe cine?

și îngeri vor lupta înot

în zale roșii de rubine

 

Și vor cînta, și vor muri

apocaliptică vedere

striviți de patimi și urgii

în fălcile a două ere

Nu-i bun războiul nici în vis

și nici în cărți de-nvățătură

cînd gura unui zeu proscris

împroașcă panică și ură

 

Treziți ca dintr-un lung coșmar

vom spune tuturor în față:

e timpul cugetului clar

e timpul dreptului la viață!

 

Și încă totul nu-i pierdut

și încă iadul nu-i aproape

făptura unui nou născut

mai poate-n veci călca pe ape

 

Lăsați pămîntul a rodi

maternitatea lui grozavă

și peștii-n rîuri aurii

și păsările albe-n slavă

Lăsați-i Păcii dreptul sfînt

de-a guverna planeta vie

să tune-n cer și pe pămînt

mari clopote de bucurie

 

Fiți oameni pînʼ la capăt, voi

ce hotărîți în omenire

în vremuri tulburi de război

nu-i Pace nici în cimitire

 

Treziți-vă din apa grea

în care monștrii vă-mpresoară

gîndiți-vă că s-ar putea

chiar pruncii voștri-ntîi să piară

 

E gustul pîinii mai bogat

ca spectrul foametei rapace

și tot ce-avem de apărat

e starea veșnică de Pace!


CORNELIU VADIM TUDOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite