Septembrie, aidoma lui Cressus

se-arată lumii putred de bogat

îi crapă vistieriile de struguri

de dropii, și păstrăvi, și grîu curat

de-atît albastru cerul se-ncovoaie

precum bătrînii țării pe psaltiri

e-un aer pur ca de-nceput pe viață

că ți se face teamă să-l respiri

Prin delte largi de vin și de iubire

își varsă toamna slava peste sat

iar soarele topește-n palma ierbii

ducați străvechi de aur strecurat

trec vietăți cu lacrime-n privire

apoi se-ntorc, încremenesc pe deal

adulmecînd sfioase urma unde

se-mperecheau în dansul nupțial

ard frunze vechi, coceni

                   și mirodenii

în fumul lor gutui de mirt se coc

se-aud flăcăii bușumîndu-și caii

cu smocuri moi de fîn și busuioc

și-n nopți de fluor, sub lună

                   luminată

pămîntul se despică fulgerat

să ne pătrundem de sfinția celor

care, murind, ne-au binecuvîntat

din munții noștri sacri se pogoară

oieri și cîini cu turmele spre lunci

ce forță le-ai dat, Doamne,

                   prin milenii

de se supun aceleiași porunci?

în transhumanța lor e-atîta pace

duh românesc și măduvă de stea

încît acei ce ne-ar uita trecutul

în fața ei, tăcuți, s-ar închina

CORNELIU VADIM TUDOR