Românie, sat fără cîini

țara mea vraiște și flămîndă

Istoria te-a scăpat din mîini

imperiile stau încă la pîndă

Nu se mai vede nici cerul

de-atîtea fulgere și păsări de pradă

de ce-au înroșit mieii hangerul?

Unde-i neprihănita zăpadă?

Ce ancestrale păcate

vin dintr-o mie de ani de urgii?

Plătește-le astăzi pe toate

ca mileniul să poată muri

Poate martiriul lui Horia

ori vînzarea lui Tudor, exilul lui Cuza

războaiele noastre vitale, și gloria

de-a apăra Europa, Iehuza?

Poate blestemul românilor

de-a fi proști de buni cu zapciii?

Pentru desfătarea păgînilor

ți-ai umilit ca o mașteră fiii

Românie, ce țară ești tu?

Faci haz de necaz și pornești mai departe

avem biblice vicii, dar nu

oh, nu ne e frică de moarte

Ți-au murit poeții nebuni

nimic nu-i prea grav, Orientu-i aproape

i-ai prețuit prea tîrziu pe tribuni

un zeu al batjocurei calcă pe ape

Acest balcanism n-are leac

zadarnic vom da proclamații, decrete

plătim noi în fiece veac

tributul de plîns al acestei Planete

Ce taină ascunzi, ce comori

încît fariseii nici azi nu te lasă

nici să trăiești, nici să mori

nici să se simtă românii acasă?

De ce te pîndesc, oare, toți

își dau cu părerea, te țin sub teroare?

Hăituită și ruptă de hoți

mă tem să nu cazi de pe hartă în Mare

Precum în aluatul magicei pîini

în inima ta a-ncolțit veșnicia –

Românie, sat fără cîini,

nu vine odată Mesia?

CORNELIU VADIM TUDOR