Richard Wagner a fost homosexual?
  • 14-12-2021
  • 0 Comentarii
  • 48
  • 0

Nu pot să bag mîna în foc că Richard Wagner a fost homosexual, dar un mare profitor a fost, categoric. Relațiile dintre el și regele Bavariei vor continua să nască multe, multe pagini. Ultima poziție în materie o adoptă Greg King, care, în bestseller-ul său intitulat ,,Regele nebun. Viața și epoca lui Ludwig al II-lea al Bavariei”, luminează natura raporturilor dintre cei doi nemți atît de curioși: ,,Declarațiile pline de efuziune sentimentală, atît din partea regelui, cît și a lui Wagner, în conversațiile lor particulare, în schimbul de poeme și de scrisori, generă în ultimă instanță speculații în privința naturii relațiilor dintre cei doi. Cosima von Bülow, care s-a căsătorit mai tîrziu cu Wagner, mărturisea: «Richard îi scrie regelui... Apoi, îmi citește și mie scrisoarea, care-mi rupe realmente inima. Aș dori ca el să fi putut atenua tonul folosit în această corespondență, să fi găsit un altul mai diferit, care să sune mai veridic, fără să-și piardă din căldură». Pînă și Wagner însuși recunoștea: «Oh, aceste cuvinte nu sună foarte bine, dar nu sînt eu cel care a dat tonul». Homosexualitatea latentă a lui Ludwig și preferințele binecunoscute ale compozitorului pentru mătăsuri, satin, panglici și parfumuri incitară și mai mult lucrurile, alimentînd zvonurile indiscrete la curtea regală. Ludwig îl iubea, fără îndoială, pe Wagner, iar prietenia lor era profundă, dar ardoarea și pasiunea dintre cei doi bărbați erau de factură spirituală, artistică și afectivă, nicidecum fizică. Regele nu-l îndrăgea pe Wagner – bărbatul, ci îl venera pe Wagner – artistul, care insufla viață propriilor visuri și-i încălzea sufletul. (...) Pînă în octombrie 1864, se scurseseră 5 luni de cînd Richard Wagner stătea în München; locuia încă în casa de pe malul Lacului Starnberg, închiriată de Ludwig, dar curînd Vila Pellet se dovedi a fi neconvenabilă. Dată fiind natura poziției sale, regele se vedea nevoit să se afle permanent în capitală și, în acest chip, în imposibilitatea de a mai ține legătura strîns cu compozitorul. Ca atare, Ludwig găsea situația insuportabilă. În consecință, închirie o nouă casă pentru prietenul său, pe Briennerstrasse, la numărul 21, chiar în josul bulevardului unde era situat Residenz. Ca o ironie a sorții, această clădire se înălța aproape vizavi de palatul de pe Barerstrasse, ocupat odinioară de amanta lui Ludwig I, Lola Montez.
Noul cămin în care se instală Wagner era un edificiu impunător, ornat cu balcoane sprijinite pe coloane și cu frontoane sculptate, și așezat într-o grădină imensă. De îndată ce se mută, compozitorul începu să redecoreze interioarele: dispuse să i se tapeteze pereții cu mătăsuri și catifele scumpe, să i se acopere ferestrele cu draperii grele din brocart țesut cu fir auriu, și-și parfumă încăperile cu arome exotice amețitoare. Gazeta Allgemeine Zeitung consemna că «un mare senior oriental n-ar ezita nici un moment să-și stabilească definitiv reședința acolo». Numai că Wagner, veșnic nemulțumit, nu contenea cu pavoazarea casei. Un vizitator evoca mai tîrziu: «În acea zi, l-am găsit într-o stare de spirit violet. Fereastra era acoperită cu o draperie de catifea viorie. Stătea într-un fotoliu capitonat cu pluș violet, pe cap își pusese o bonetă violet, pe care o ridică foarte puțin cînd se sculă în picioare ca să mă întîmpine». Acest lux hedonistic costa o groază de bani. Wagner considera că nu-și putea compune și desăvîrși operele decît dacă trăia într-o asemenea ambianță opulentă. În acest sens, își motivă odată felul de a fi într-o scrisoare către Franz Liszt: «Dacă mi-e dat din nou să mă cufund în șuvoiul creativității artistice, pentru ca să cresc viguros și să rodesc în universul imaginației mele, atunci puterea mea de plăsmuire are nevoie de foarte multă susținere, fantezia mea de o existență comodă și îmbelșugată. Cînd lucrez, nu pot să duc o viață de cîine, nici să dorm pe paie ori să beau lichior ieftin. Trebuie să mă simt ademenit, transportat într-un fel sau altul, dacă e să-mi îndeplinesc misiunea îngrozitor de dificilă de a zămisli o lume inexistentă».
Problema banilor acaparase, de fapt, mintea compozitorului. Modul său de viață, dedat actelor de extravaganță, asociat cu enorme datorii din trecut, îl ducea în mod inevitabil la ruină, lăsîndu-l aproape mereu lefter. Primele subsidii anuale acordate de rege fuseseră fixate la 4.000 de guldeni. În plus, Ludwig îi dărui lui Wagner din averea personală suma de 4.000 de guldeni la 10 mai 1864, urmată la 10 iunie de alți 20.000 de guldeni. Trezoreria de stat achitase, de asemenea, notele de plată deținute de creditorii compozitorului chiar la începutul șederii acestuia în München. Cu toate acestea, pînă spre sfîrșitul verii, muzicianul risipise toate aceste sume importante de bani. S-a stîrnit multă zarvă în jurul imensei averi cheltuite de rege, cu larghețe și fără socoteală, pentru Wagner. Deși afacerile financiare între Ludwig și compozitor erau dirijate în secret, curtenii furioși furnizau presei müncheneze un potop de dezvăluiri, alimentînd mînia crescîndă provocată de protecția regală de care se bucura Wagner. De-a lungul întregii lor prietenii, Ludwig i-a dăruit compozitorului o sumă totală de aproximativ 985.099 de guldeni (echivalentă cu 562.914 mărci); aceasta includea plata chiriilor pentru diferite case, cadouri wagneriene, precum și împrumuturile care salvaseră de la dezastru Festspielhaus și ciclul Nibelungilor. Ca monarh, Ludwig beneficia de alocații anuale pentru întreținere în valoare de 2 milioane de guldeni; un sfert din această  sumă era plătită cu regularitate bunicului său, ca o formă de pensie viageră regală. După achitarea diverselor cheltuieli ale casei regale, Ludwig rămînea cu un venit disponibil de aproximativ 300.000 de guldeni pe an. Din acești bani, regele a subvenționat toate reprezentațiile wagneriene. Și totuși, Ludwig risipea cu dărnicie sume mult mai mari de bani pe propriile proiecte; astfel, doar celebra sa caleașcă suflată cu aur, construită special pentru plănuita nuntă, a costat mai mult decît suma totală a donațiilor făcute compozitorului. Aceste subiecte de bîrfă captau atenția tuturor: aparenta lăcomie insațiabilă de bani a lui Wagner și mania sa incredibilă de a-i împrăștia fără cruțare. Toți münchenezii manifestau o ostilitate din ce în ce mai mare față de sprijinul regal care-i îngăduia compozitorului un stil decadent de viață, atît de gustat”.
CORNELIU VADIM TUDOR
(„România Mare”, 24 martie 2000)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite