Am văzut cu toții la televiziunile naționale emisiuni în care, pe un ton ridicat și alarmant, ce inducea panică, ni se prezenta uriașa armată rusă cu un efectiv de 150.000 de soldați, ce utilizau tehnică de luptă modernă, eficientă și imbatabilă, gata să intre în Ucraina și să o șteargă de pe fața pămîntului într-un Blietzkrieg care să-l facă pe Hitler invidios. Spre mirarea mea, după ce a dat lovituri chirurgicale inamicului, distrugîndu-i instalațiile militare fără însă a cîștiga supremația aeriană, armata rusă a început invazia.
Ei bine, mă așteptam ca rușii să se năpus­tească asupra capitalei Kiev cu tancuri, cu trupe aeropurtate, cu faimoasele comandouri Spetsnaz, călcînd totul în picioare, capturîndu-l pe președintele Zelenski și terminînd astfel războiul în două zile! În schimb, am asistat la scene neverosimile – cu tanchiști ruși care rătăciseră drumul și nu știau unde se află, deși pe orice telefon mobil există GPS, ca să nu mai vorbesc de faptul că trupele de invazie au pe hartă drumul de urmat și punctele pe care trebuie să le ocupe – și cu soldați ruși care ascultau cu capetele plecate reproșurile unui ucrainean care-i luase la rost pentru faptul că i-au invadat țara! A mai văzut cineva așa ceva în vreun război?
Mai departe. Aflu că pierderile rușilor se cifrează la mii de soldați omorîți, la zeci de blindate distruse și la cel puțin 6 avioane doborîte de un fantomatic pilot de vînătoare, deși nu am văzut carcasele avioanelor rusești doborîte, nici miile de ruși morți acoperind cîmpurile de luptă, ca să nu mai vorbesc de sutele de tancuri distruse. Ar fi trebuit să le vedem cu toții, întrucît acest război este acompaniat de un război mediatic la fel de intens, pe care ucrainienii și NATO l-au cîștigat atît prin măiestria americanilor, cît și prin neprezentarea Rusiei, complet dezinteresată de conflict. Am văzut, în schimb, fotografii realizate în timpul altor războaie dar prezentate ca fiind din acesta la care asistăm, ni s-au arătat filmări pe care eu le credeam a fi din Ucraina, dar erau doar imagini ale unor jocuri video, am auzit știri legate de grăniceri morți, care, în realitate, căzuseră prizonieri în mîinile inamicului, deși li se compuseseră și cîntaseră bîlinele (n. red. – cîntec eroic de sorginte slavă în care se glorifică faptele eroilor) de rigoare, am văzut multă dezinformare, minciună și propagandă.
Acestea fiind spuse, mărturisesc că eu nu înțeleg cum a fost posibilă declanșarea acestui război, fiindcă în motivele invocate de Vladimir Putin nimeni nu crede, deși am senzația că el a fost „ajutat” de comportamentul Marilor Puteri, exact așa cum, prin anii `30, Anglia și Franța, prin atitudinea lor, i-au înlesnit drumul lui Hitler spre ororile pe care le cunoaștem cu toții. Acum, țările care l-au frecventat pe Putin atîția ani (SUA, Germania, Franța) ar fi trebuit să știe cu cine au de-a face, iar specialiștii lor din „intelligence” ar fi trebuit să le spună cum să se comporte cu el. În schimb, reprezentanții NATO și ai Uniunii Europene au procedat exact cum eu scriam în articolul „Mînia”, publicat pe 14 februarie a.c. în suplimentul „Tribunul” al Revistei ,,România Mare”: „Sînt momente în viața fiecăruia dintre noi cînd ne mîniem pe cei din jurul nostru, fiindcă lucrurile pe care le fac sînt atît de revoltătoare încît ni se ridică tensiunea aproape imediat și simțim nevoia de a-l lovi pe cel din fața noastră sau măcar de a începe să urlăm la el și să-l înjurăm vîrtos.(…) Cîteodată, reacțiile acestea violente și aparent necontrolate apar după o lungă perioadă de timp în care ai acceptat, fără să ripostezi, umilirile, jignirile și rîsul obraznic al asupritorului tău. Firește că terții care asistă la scenă, și care nu știu ce stă în spatele comportamentului tău violent, îl condamnă, considerînd că motivul acestuia este faptul că e în firea ta să fii furios, violent și nebun. Cel mai enervant este atunci cînd cel care te-a adus în starea aceasta se comportă ca și cum nu ar fi vinovat de nimic, (…) iar comportamentul lui ipocrit te înfurie și-ți amplifică starea”.
Pornind de aici, pot formula două teorii:  1. Putin și-a pierdut mințile și își dorește să revină la masa bogaților prin refacerea, fie și parțială, a URSS, caz în care am sfecli-o cu toții, pentru că sînt posibile lovituri nucleare; 2. Războiul este un pas către Marea Resetare a Lumii, avînd drept scop controlul statului atotputernic asupra populației și încercarea de a convinge oamenii să accepte mai ușor să plătească bani pentru înarmarea țărilor spre beneficiul complexului militaro-industrial, cît și rearanjarea sferelor de influență pe continent, lucru posibil doar printr-un război.
Pe de altă parte, tragedia omenească m-a determinat să fac ceva ce nu am mai făcut de aproape 10 ani: să mă uit la emisiunile politice de la televizor. Ce-am văzut acolo? Aceeași înverșunare ca pe vremea pandemiei și aceeași împărțire a societății între cei care susțin propaganda oficială și cei care gîndesc cu capetele proprii. Mă deranjează terbil modul în care celei de-a doua categorii i se pune pumnul în gură și i se lipesc etichete de „pro rus” sau „pro putinist” doar pentru că încearcă să fie echilibrată în aprecieri – or, cum îmi scria cineva pe Twitter: „În ziua de astăzi, și dacă conduci o mașină Lada ești considerat pro putinist”. Mă deranjează, fiindcă asta implică abandonarea principiilor pe care s-au clădit SUA, Uniunea Europeană și NATO: libertatea cuvîntului, libertatea presei, dreptul la opinie, democrație, drepturile omului. Cum să te pretinzi susținător al binelui și, în același timp, să-mi arunci în față sloganul comunist „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”? De ce te comporți mai rău ca unul din cei pe care-i combați și ale cărui valori le disprețuiești, în loc să fii un cavaler, așa cum te consideri? Răul a fost făcut, Rusia a invadat Ucraina, stîrnind, pe bună dreptate, revolta întregii Planete. Încă din 2008, de la invadarea Georgiei și, mai apoi, cea a Crimeei, am susținut faptul că, dacă Putin pornește un război împotriva Europei, acela va fi ultimul război al Rusiei. Am intuit bine. Sancțiunile economice, sportive și politice dictate vor distruge această țară mai rău decît ar fi făcut-o un atac atomic. Invincibilitatea Armatei Roșii s-a făcut țăndări, izbindu-se de armele occidentale și de rezistența ucrainienilor. Nu cred că în următorii 30 de ani Rusia va fi capabilă să revină la statutul de Mare Putere. Cine îi va lua locul? Probabil China, fiindcă  nu există alb fără negru, lumină fără întuneric sau bine fără rău, o lume unipolară ducînd la absolutism.
Pînă atunci, îmi doresc ca discuțiile de pace pe care Ucraina și Rusia nu le-au abandonat să aibă succes. În cele din urmă, o Ucraina neutră militar și parte a UE (dar nu în regim de urgență, ci respectînd Acquis-ul comunitar) ar avea mai mult de cîștigat economic decît ca parte a NATO și avînd graniță directă cu Rusia.  Mă bazez pe exemplul Germaniei naziste și Uniunii Sovietice staliniste, care, deși se urau reciproc, și-au împărțit Polonia ajungînd una lîngă alta, pentru că Stalin își dorea să „elibereze” Europa de germani, iar Hitler spera să-și extindă „Lebensraum-ul”. Oare analiștii NATO nu-și dau seama că istoria se poate repeta, iar consecințele pot fi mult mai dezastruoase din cauza arsenalului nuclear aflat în mîna președintelui rus?
Ne  aflăm într-un moment al schimbării jupînilor acestei lumi și, pentru prima dată în istoria multimilenară a românilor, privim liniștiți evenimentele care se petrec, știindu-ne mai protejați ca altă dată. Cu toate păcatele ei, alianța militară din care facem parte, cît și comunitatea economică europeană, sînt de preferat insecurității și războiului. Depinde doar de noi să ne alegem reprezentanți fideli intereselor noastre, care să reconstruiască ceea ce s-a distrus în ultimii 30 de ani, folosind avantajele cu care ne-a înzestrat Dumnezeu ca țară și ca popor.
Trăiască România!
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA