Pentru românii care încă mai cred în idealurile țării noastre și în viitorul neamului românesc de pe ambele maluri ale Prutului, creația poetei Veronica Pârlea-Conovali este ca o cișmea cu apă răcoroasă, aflată la întretăiere de drumuri, pentru drumeții însetați în plină arșiță a verii. Pentru că domnia sa scrie versuri pe-ndelete și pe înțelesul tuturor, pentru neamul din care își trage rădăcinile, cu credința nestrămutată în izbînda unirii și a unui trai mai bun. Poeziile sale sînt sincere și, în ele, se simte vocația poetului binecuvîntat de Dumnezeu. Regăsim în poemele autoarei gînduri pioase pentru înaintași și îndemn la construire de lucruri frumoase și trainice pe acest pămînt. În inima sa mocnesc tăciunii eliberării, iar versurile poetei sînt scrise parcă în nopți de lună nouă, cu arcușul lunecînd pe corzi aprinse de iarbă verde, pentru vindecarea rănilor din sufletul strămoșilor, pricinuite, mai ales, de lătratul mitralierelor cu foc încrucișat. Poeta le închină înaintașilor adevărate ode de recunoștință, împletite din faguri de iubire cu miez de miere albă, pentru ca tinerii noștri să cunoască istoria românilor și pe cei ce au făurit-o cu jertfă și dureri neostoite. Și o face cu mare grijă, prin prisma prezentului, gîndind la viitorul acestor meleaguri.
Veronica Pârlea-Conovali scrie despre toate astea nu de pe poziția sa de profesor de istorie, ci din spirit patriotic, din suferința sufletului ei. Sub condeiul său parcă ar melodia glasul Prutului, Siretului, Dunării, fiecare avînd, de-a lungul vremurilor, un rol fundamental în construirea identității noastre de neam. În crezul artistic al poetei, metafora ține de slăbiciunile sentimentalismului ei firesc față de părinți, de prieteni și colegi de breaslă, de români în general. În viziunea ei artistică, toți aceștia, așezați într-o cingătoare de maci în floare, alcătuiesc inima poporului român de dincolo și de dincoace de Prut, din care și ea descinde, ca fiică a Basarabiei, purtînd în sine plinul spiritual și sentimental al unei românce adevărate, păstrătoare a limbii române și a obiceiurilor noastre. Indiscutabil, versurile poetei Veronica Pârlea-Conovali, de o largă respirație patriotică, luminează duios lirica feminină din Basarabia, înscriindu-se, prin temele pe care aceasta le trece prin sita rafinamentului său liric, în galeria marilor poeți de dinaintea sa, precum Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicole Dabija și atîția alții, care, în scrierile lor, și-au manifestat românismul și iubirea de țară.
Poezia Veronicăi Pârlea-Conovali este o flacără a destinului Neamului Românesc. Iată că a venit vremea să o ascultăm, ca poetă și soră a noastră de peste Prut, și să luăm aminte la versurile sale, care constituie un îndemn la unitate și frăție între români.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”