Păstorel Teodoreanu şi povestirile sale bucătăreşti
  • 09-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 410
  • 1

Iustinian Și Teodora (IV)


La începuturile sale, protoomul se hrănea și el cu ce găsea, pe ici-pe colo, vai de cozonacul lui: rădăcini, crenguțe și funze, fructe, semințe, mici rozătoare și chiar insecte. Cam ce mănîncă, în zilele noastre, populația amerindiană din Anzi. Asta se întîmpla dacă avea norocul să nu-l alerge vreun dinozaur și mai înfometat. Nu știu dacă ați remarcat o situație bizară: o antilopă, care s-a salvat cu greu din ghearele unui leopard, după ce își vine în fire, paște liniștită alături de turma sa. În schimb, omul, trecut printr-o traumă cumplită, nu-și mai revine niciodată. Cînd nu găsea nici semințele alea, strămoșul nostru își punea mintea la contribuție, atîta cîtă avea, și le fura de la altul. Sau, după caz, se lăsa condus de instinct și, într-o clipă de sinceritate, îi dădea ăluia una în cap și lua tot potul. Dar, în general, ducea o viață la întîmplare, cum îi plăcea lui, fără șefi și ore fixe.
De abia cînd a simțit nevoia unor proteine, s-a apucat de vînătoare și pescuit. Și, uite așa, au apărut primele povești vînătorești și pescărești. Savanții spun că zorii dezastrului planetar s-au ivit cînd omul a descoperit agricultura și creșterea animalelor. Aceste îndeletniciri au dus la primele defrișări de păduri și incendieri de vegetație, în vederea obținerii de terenuri agricole, baraje și devieri de rîuri, alimente procesate prin care s-a creat hrană mai multă, ajungîndu-se la cunoscuta situație: dați cîte o bucată, să apucăm toți!, și la primele gunoaie. Dar, nimeni nu se alarma, căci populația lumii, care abia că număra un milion de suflete, cînd vedea că un loc a devenit inospitalier, își lua catrafusele și se muta în altă parte, fiindcă lumea pe vremea aceea era mare. Și în urma tribului se întindea tăcerea ca după un incendiu. Dar, n-au avut de așteptat prea mult. Odată cu descoperirea focului, oamenii au învățat să-și prepare hrana. Urmarea a fost că au început să gîndească și să transmită informații din generație în generație prin învățare și imitație.
Mergînd pe drumul plin de hîrtoape al civilizației, am ajuns în Evul Mediu timpuriu, cînd au apărut hanurile, promotoare ale cîrciumilor, bodegile și ospătăriile de mai tîrziu, primele instituții unde călătorii se opreau să schimbe banii pe hrană și pe beuturi bețive. Etimologic, cîrcea înseamnă strîngerea mîinilor între negustori și cîrciumari, semn că s-au învoit asupra prețului vreunei butii de udătură. Iar cîrciuma era locul unde părțile cinsteau cîte un păhărel, în semn de aducre aminte a momentului. Așa au apărut localurile de alimentație publică, dar s-au înmulțit și învățăturile: dacă pui un prun în pămînt, e bine să pui și o doagă-n pod. Sau: nimeni nu bea prea mult, bea peste măsură, care merge la pachet neapărat cu aceasta: nu există femei urîte, există bărbați care au băut prea puțin.
Ajuns în acest moment, protoomul s-a considerat scăpat deasupra nevoilor, căci era stăpîn pe toate avuțiile pămîntului. Pe cele mai multe le-a transformat în hrană, astfel încît, în ziua de azi, mulți indivizi se laudă că trăiesc doar ca să bage-n fizic, să glojdească, să bage pe sub nas.... haleala, halimos și, dacă vrem, mai găsim alte alte cîteva zeci de sinonime pentru această activitate umană atît de importantă. Ei visează să ajungă în cartea recordurilor la înghițit cîți mai mulți cîrnați și halbe de bere într-un timp cît mai scurt. Așa au apărut bolile de nutriție, știindu-se că doar un pahar cu vin sau o cinzeacă de țuică pe burta goală prelungește viața, nu un butoi. Dar, au apărut și școlile de nutriție, rețetele de slăbit, chirurgia reducerii stomacului și hoții de psihiatri care combat foamea nepotolită cu bețigașe parfumate. (Sigur, mult mai mulți sînt aceia care flămînzesc, stau cu mîna întinsă și scormonesc prin gunoaie. Cu ei ar trebui ca grăsanii planetei să împartă hrana, dar nu despre acest aspect este vorba acum.)
Revenind la bulimicii planetei, să precizăm că tot ei au inventat gastronomia, inefabilul aflat între artă și știință. Și că această dihotomie a creat două tabere: gurmanzii, care bagă-n ei ca sparții, orice și la orice oră, și gurmeții, rafinații, care doar gustă o boabă de ici, alta de dincolo, ca să-și păstreze silueta. Ar mai fi multe de spus, dar, fiindcă nu mai avem timp, hai să luăm ținta în colimator: scrierile culinare. Care, pe lîngă rețete de mîncăruri și beuturi, conțin destule povești unde e musai să apară, dacă nu un chiolhan împărătesc, măcar o coajă de pîine, acolo, precum aceea cu cei trei călători care au mîncat cinci pîini, și la plată aproape că se iau la omor pentru o chestiune de artimetică greu de înțeles.
● Povestiri vînătorești, povestiri pescărești, povestiri gastronomicești... Așa cum ne oferă Păstorel Teodoreanu în cartea sa, ,,De re culinaria”. Multe dintre ele, povestiri vesele, instructiv-educative, ba chiar și duioase, cum erau povestirile lui Ovidiu Schumacher, cu iepurași, rățuște și cățeluși, dăruite cu autograf lui Marinuș Moraru. Acesta era dispus să le împrumute frumoasei necunoscute Cristiana Hoffman dacă venea la el acasă și se lăsa tratată cu sirop de coacăze...
Și să începem povestirile bucătărești ale lui Păstorel cu o epigramă primită de la o domnișoară: ,,La cozonaci, dacă mă crezi/ Știam că nu cedezi un ou,/ Căci cum te știu mare mîncău,/ Tu îl mănînci, nu îl cedezi. Marcella”. Dar nici Păstorel nu se lasă: ,,Ca să vezi că nu-s așa/ De mîncău și de grotesc,/ Spune-mi unde te-ntîlnesc/ Și-ți cedez ce vrai mata”.
● Amicul Pericle Carpatino (zis și Basul) era un client nelipsit din cîrciumi și  un conviv foarte ciudat. În plus, era și un mucalit fără pereche, frate geamăn cu Mitică al lui Caragiale. Intrînd într-un magazin, el întreabă:
- Aveți ciorapi de mătase?
- Desigur.
- Arată-mi-i.
Vînzătorul îi arată ce avea mai bun.
- Nu așa!
- Dar cum, domule Pericle?
- Cu degete!
● Povestirile bucătărești ale lui Păstorel cuprind nenumărate rețete, cum ar fi, de exemplu, ,,Rața Lupașcu”. „O rață grasă, o deplumezi, o speli, o scurgi de apă. Bagi înăuntru o ramură de cimbru, torni rom, dai foc. Scoți cenușa cimbrului, pui pasărea în frigare și o pui la foc, numai cît se rumenește puțin. Decupezi, sărezi. Așezi bucățile într-o cratiță în care ai pus: o ceapă întreagă, morcovi, harpagic, dafin și un pahar mare cu oțet din vin, în care ai topit un vîrf de cuțit de zahăr pudră. Un pumn de boabe de piper. O lingură de unt și un cățel de usturoi nezdrobit. Acoperi vasul și îl pui la foc slab două-trei ore. La fel se procedează și cu rața sălbatică. Dar și o găină ar fi bună”.
● ,,Caragiale la «Gambrinus». În 1901, toamna, după falimentul «Berăriei cooperative», pe care o ținuse cîteva luni în fostul local al Cofetăriei «Fialkovski», Caragiale a deschis, în asociație cu Fabrica de bere «Azuga», Berăria «Gambrinus», în Piața Teatrului Național. Numele îi venea de la legendarul inventator al berii. Cum intrai în berărie, te întîmpina un afiș: «Nu ne merse cu Năpasta, haide s-o-ncercăm și p-asta». Dumitru Teleor, amicul lui Nenea Iancu, a compus o poezie-reclamă: «Decît medicamente,/ Mai bine, zău, dă fuga/ Și trage-i două halbe/ De bere de Azuga./ Devale la Gambrinus -/ Cea mai frumoasă vale -/
Te afli într-un teatru/ Și între Caragiale./ Ferice cel ce poate/ Să bea așa nectar,/ De nu mai multe halbe,/ Măcar un biet pahar»”.
● ,,Pîrjoale moldovenești. (Motto: «Nu-mi amintesc să fi mîncat vreodată pîrjoală bună în vreun restaurant din București și nici o pîrjoală proastă în vreo casă moldovenească». – Camil Petrescu) O pîrjoală moldo­venească bună nu trebuie să întreacă în lungime o carte de joc, trei degete în lățime și în grosime un index. În exterior trebuie prăjită, în interior mustoasă. Se face din orice fel de carne, dar clasic din porc și din vițel. Mod de preparare. Se trece carnea de două ori prin mașina de tocat. În pasta obținută se adaugă un miez de pîine, două ouă, lapte, sare, piper, ceapă și mărar fire. Pasta finală se fasonează pe un fund de lemn pe care s-a presărat pesmet. Se prăjește în tigaia unde s-a pus o lingură de unt și puțin ulei. Se dă la masă cu pireu de cartofi. Pînă astăzi, n-am știut cum e o pîrjoală. Acuma știu: e chifteaua de aici, din sud. E o mitocănie să tai pîrjoala cu cuțitul”.
● ,,Despre chelneri. Personalul restaurantelor este și icoana patronului, și a clienților. Chelnerul își învață memoria în școală și și-o desvărîșește în local, debutînd ca picolo. După cum actorul, înainte de a căpăta un rol, face figurație. Nu oricine poate deveni un chelner. Trebuie vocație. Un chelner prost n-are memorie și încurcă comenzile, îl păcălesc mușteriii care pleacă neplătiți. Scapă farfuriile din mînă, se izbește de toate mesele, calcă pe lume, urlă și înjură”.
● ,,Ținuta într-un restaurant. (Moto: «Mai anevoie este să mănînci ca un gentilom decît să vorbești ca el». – A. France) Iată cîteva norme obligatorii, dar care sînt uitate într-un restaurant, cînd nu sînt complet necunoscute.
1. Cînd inviți pe cineva la masă, nu-i faci un serviciu. Ești onorat că ți-a acceptat invitația. Expresia: a face cinste (a plăti) e grosolănie. Cinste îți face musafirul.
2. Nu te așeza niciodată la masă înainte ca doamna de gazdă să fi luat loc. Pînă atunci, așteaptă în dreptul locului care ți-a fost indicat. Dacă nu ți-a fost indicat locul, informează-te.
3. Cînd te așezi, așează-ți scaunul în așa fel încît, rezemîndu-te de spătar, bustul să-ți rămînă perfect vertical.
4. Ține coatele lipite. Cînd ești la masă, ca și cînd ești călare, numai așa trebuie să le ții. Manevrează doar din antebrațe tacîmurile.
5. Du mîncarea la gură, nu gura la mîncare. Patrupedele se apleacă la nutreț, e drept, dar n-au ce face.
6. Nu sorbi supa. Dacă nu poți mînca prea fierbinte, așteaptă puțin, dar nu-ți trece vremea suflînd în farfurie sau vînturînd lichidul cu lingura. Fă conversație.
7. Dacă cineva îți pune întrebări cînd ești cu gura plină, fă-l să aștepte.
8. Nu duce paharul la gură înainte de a te fi șters. Urmele de pe pahar sînt dezgustătoare.
9. În nici o împrejurare și sub nici un motiv nu băga cuțitul în gură: e fioros. Brînza, după ce o tai, o așezi pe pîine și o duci la gură.
10. Dacă sticla cu vin e pe masă, ai grijă ca paharul vecinei din stînga să fie totdeauna plin. Dacă cea din dreapta stă alături de un mojic, ai grijă și de ea.
11. Dacă nu ești prea intim într-o casă, nu-ți cere voie să fumezi imediat ce s-a terminat masa. Dacă alții mai în vîrstă nu și-au aprins țigările, rabdă!
12. Nu te scobi în dinți și nu-ți fă paravan cu mîna: e ostentativ și inelegant. Fă-o acasă.
13. La plecare, mulțumește gazdei pentru clipele minunate pe care le-ai petrecut în casa ei, dar nu spune cînd te-au sculat de la masă: merci! Nu-i chic”.
PAUL SUDITU


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite