Ne dați economia? Vă dăm aderarea! (2)
  • 16-08-2021
  • 0 Comentarii
  • 1630
  • 6

Motto: „Boala Europei constă în aceea că nu crede în nimic, pretinzînd că știe totul.” – Albert Camus

 

Atunci, Brâncuși a rîs, s-a întors pe călcîie, și-a chemat prietenii, care îl așteptau în noapte, și s-a dus la cel mai luxos restaurant din Orașul-Lumină. Pe drum, și-a scos pînza de sac de pe el: dedesubt avea un frac impecabil, cu papion de catifea și cămașă albă ca zăpada. Din păcate, milioane și milioane de români nu au așa ceva pe sub zdrențele cu care umblă. Iar ei, deși s-ar putea să primească invitație la recepția de gală a Uniunii Europene, nu vor fi primiți înăuntru. Cineva, totuși, a intrat în Europa. A intrat oligarhia – cuvînt care, în greaca veche, înseamnă ,,puterea celor puțini”. Au intrat cei din Topul revistei ,,Capital” și din ,,Banii Noștri”, ca și ceilalți bogătași, care și-au depus mari sume de bani în băncile din străinătate. Pentru cei interesați, menționez că noi, cei de la PRM, n-avem nimic împotriva bogăției, cu o singură condiție: să se demonstreze, cu dovezi concrete, că ea a fost realizată pe căi cinstite. Au mai intrat traficanții de copii și de carne vie, de droguri și de arme, protejați și storși de profituri de unele căpetenii ale Poliției, Vămilor și Serviciilor Secrete, dar și din diferite partide politice. Ei trăiesc bine. Chiar foarte bine. Ei n-au probleme de conștiință. Pe ei nu-i deranjează nimeni, nici măcar cu o întrebare, darmite cu o anchetă, fiindcă îți astupă gura, imediat, cu drepturile omului, păi, unde ne trezim aici? Ei sînt protipendada. Ei s-au grupat, rapid, într-o castă a lor, își căsătoresc odraslele numai în interiorul acestei caste – precum făceau, nu demult, liderii comuniști din țările estice – în fine, au învățat pantomima unor clișee democratice, ba chiar și jocul de glezne al actelor filantropice, al spectacolelor de caritate (neapărat televizate!), al teledoanelor. Din cauza acestor indivizi fără scrupule, din cauza copiilor de ,,bani gata”, care sfidează o populație disperată cu bolizii, cu limuzinele decapotabile și cu orgiile lor, din cauza imoralității deșănțate care se revarsă pe micile ecrane, din cauza risipirii banilor publici pe o literatură pornografică și chiar pe filme care ridică în slăvi o monstruozitate ca incestul, ei, bine, din cauza sacrilegiilor săvîrșite împotriva Bibliei și a Mîntuitorului nostru Isus Christos de către niște așa-ziși formatori de opinie – Dumnezeu nu mai primește jertfa noastră, a românilor. Iar ceea ce s-a întîmplat ieri, la Strasbourg, este încă o dovadă. Eșecul din mai 2006 seamănă cu eșecul din iulie 1997. Iar această comparație mi-a fost sugerată de titlul apărut într-un ziar de dimineață: ,,Vizită de consolare. Barosso și Rehn, la București și Sofia”. Cine a mai făcut o astfel de vizită de consolare, după refuzul de a primi România în NATO, deși sacrificiile fuseseră imense, printre ele figurînd și semnarea unui aberant Tratat cu Ucraina? Bill Clinton, da, el venise la București, pentru a ne bate pe umăr și a ne consola. Aceasta e forma politicoasă a Occidentului de a-ți da de înțeles că n-are nici timp, nici chef de tine. Scriitoarea irlandeză Iris Murdoch are o vorbă de spirit pe tema asta: ,,Tot ce consolează e fals”. Amînarea, pînă la toamnă, a deciziei de a fi acceptați în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 seamănă cu o corigență perfectă. Acum, în mai, la Școala Centrală s-au încheiat mediile – ceva mai devreme, desigur, avînd în vedere că în iunie lumea va fi preocupată de Campionatul Mondial de Fotbal, obiectiv ratat, și acesta, de noi, românii – iar la disciplina numită ,,aderare”, elevele România și Bulgaria au primit Nota 4. Asta-i realitatea, indiferent cum încearcă unii să o cosmetizeze și să prezinte un insucces drept un triumf. Știți că unele publicații au o Poștă a Redacției, destinată celor care bat la porțile literaturii, iar acolo, în final, se găsește și o mică rubrică: ,,DEOCAMDATĂ, NU!”. O manieră elegantă de a li se spune solicitanților că mai trebuie să lucreze, să persevereze, să citească mai mult decît scriu etc. Păstrînd proporțiile, cam așa am pățit și noi. Normal că vom intra în Uniunea Europeană, iar noi credem că asta se va întîmpla, conform așteptărilor și calendarului de aderare, la 1 ianuarie 2007. Și vă vorbește cel care a scris, efectiv, cu mîna lui, Declarația de la Snagov, din 1995, pe care, ulterior, aveau să aducă și alții unele ameliorări. Atunci a început marșul nostru către Uniunea Europeană. Așadar, de primit ne vor primi, indiferent de numărul de stegulețe. În treacăt fie spus, dacă, pe lîngă stegulețele roșii și galbene mai erau și niște stegulețe albastre, am fi fost bucuroși – Tricolorul nostru ar fi devenit un reper european. Un analist economic, Ilie Șerbănescu, scria: ,,Ne dați economia? Vă dăm aderarea!”. Din moment ce cca. 75% din economia românească a încăput pe mîna străinilor, care au și pus monopol pe unele produse strategice, cum e cimentul, cum e aluminiul, treaba e ca și rezolvată. De pildă, ziarele de azi scriu că, de cînd e la austrieci, PETROM și-a triplat profitul pe trimestrul I al acestui an, cîștigul net fiind de aproape 250 milioane de euro. E inutil să mai spun ce s-ar fi făcut cu banii ăștia, dacă rămîneau în țară. Eu am stat la Viena, 1 an universitar, o iubesc, îi datorez enorm, pentru evoluția mea ulterioară, dar trebuie să întreb: Ce tradiții are Austria în exploatarea petrolului? Cîte sonde de petrol are Austria? Are sonde de bere, nu de petrol! Asta e o altă problemă, pe care trebuie să o abordăm, o dată, frontal: jaful din privatizare.

Așadar, sîntem ca și intrați în Europa. Dacă acesta era prețul pe care trebuia să-l plătim, da, ne-am achitat datoria, l-am plătit. Dar nu e totul să intri, formal și procedural, în Europa. Mult mai important este să intri în mentalitatea, în logica, în modul de viață al Europei. Pînă una, alta, noi, românii, n-am ieșit, definitiv, din placenta fanariotă. Avem o dedublare a personalității care izvorăște din byzantinismul lui Procopius din Cezareea și pe care a descris-o bine Marin Preda, în romanul ,,Moromeții”: trece omul pe uliță, sau pe stradă, îți dă bună-ziua, tu îi răspunzi, dar în șoaptă îl înjuri. În toiul inundațiilor de la Dunăre, un post de Televiziune a prezentat o scenă incredibilă: în timp ce jandarmii se luptau cu furia apelor, bărbații apți de muncă dintr-o comună beau și chefuiau de mama focului. ,,Ce faceți aici?” – i-a întrebat reporterul. ,,Păzim cîrciuma!” – a răspuns unul, mai cu moț, probabil purtătorul lor de cuvînt. ,,Și cu inundațiile cum rămîne?” – a insistat omul de la Televiziune. ,,Aaa, inundațiile sînt la proști, nu la noi!” – a găsit răspunsul cel mai potrivit același speaker. În alt loc, o babă i-a furat telemobilul unui jandarm care tocmai își primejduia viața ca să-i pună la adăpost bruma de agoniseală. Anul trecut, unii care aveau bărci le cereau celor izolați pe grinduri cîte 100 de euro, ca să le salveze viața. Exemplele pot continua. Ele nu reprezintă o caracteristică, sînt izolate, dar creează o stare de spirit proastă, o anumită nervozitate. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că a venit timpul să ne privim mai atent în oglindă.

Să ne analizăm pe noi înșine, ca popor. Să evităm nenorocirea ca, din popor, să devenim populație. Tare îmi e teamă că fibra noastră biologică se degradează. Aud că TVR încearcă să lanseze un mega-sondaj de opinie, pe tema ,,Care e cea mai mare personalitate din Istoria României?”. Mă tem că pe locul I o să iasă Ciobanul din ,,Miorița”, cu fatalismul său, poetic, într-adevăr – dar funerar. Poetul Național Mihai Eminescu scria ceva valabil și astăzi: ,,De oameni de caracter are nevoie Statul, nu de deștepți cu o morală îndoielnică, fiindcă ei propagă relații de vicleșug și de brutalitate”.

Doamnelor și domnilor,

ca om de presă nu pot face abstracție tocmai de presă. Deși, după cum spunea Richard Nixon, ,,presa este acea Putere în Stat pe care nu a ales-o nimeni”. Uite că s-a ales singură, tot așa cum Napoleon a luat coroana din mîna Papei și și-a pus-o pe cap. În ziarele de dimineață întîlnim și alte titluri și subtitluri, care ar trebui să le dea guvernanților de gîndit, ca de pildă: ,,Milogii Europei. Vor fi destui care se vor împăuna zilele acestea pentru performanța nu știu căror stegulețe galbene. Ne îmbătăm cu apă rece. Să fim serioși! N-avem ce căuta în Europa!”. Sau: ,,Eu mă sinucid în direct dacă în România s-a stîrpit măcar 1% din corupție” – a declarat un cunoscut analist politic. Sau: ,,Ambasadorul SUA, Taubman: «La închisoare cu oficialii corupți!»”. Treaba asta, cu închisoarea, mi-a plăcut cel mai mult și mă bucur că ambasadorul american împărtășește, în sfîrșit, politica justițiară. Mai bine mai tîrziu decît niciodată! De altfel, în curînd voi prezenta publicului și presei proiectul unui important edificiu, pe care l-am conceput eu și l-a pus pe hîrtie colega noastră de Parlament, arhitecta Anca Petrescu, care a contribuit și la edificarea Casei Poporului, unde ne aflăm acum: PUȘCĂRIA MAFIOȚILOR, care va fi o închisoare de maximă siguranță, cu 5 etaje și o capacitate de 2.000 de locuri. Țin să avertizez, totuși, că acolo nu poate să intre orice găinar, ci numai mafioții autentici, cu acte în regulă, care, prin mijloace pedagogice specifice, vor coopera cu noi în procesul de confiscare a averilor frauduloase pe care le-au făcut. Noi lucrăm acum și la un proiect legislativ, intitulat Legea Anti-Mafie. Fiindcă asta e o altă chestiune reproșată de Comisia Europeană: lupta împotriva corupției nu dă roade, avem de-a face cu un fel de tele-justiție, de ochii lumii și ai strănătății. Situația nu mai poate continua. Totul are o limită.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(17 mai 2006, discurs rostit în plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite