Interviu cu redactorul-șef al Revistei „România Mare”, Lidia Vadim Tudor
  • 03-04-2024
  • 0 Comentarii
  • 316
  • 1

„Părinții noștri s-au străduit să ne ofere tot ce ne-am dorit, fără să ne transforme în niște copii răsfățați” –


La invitația publicației online „Știrile Transilvaniei”, Lidia Vadim Tudor, redactor-șef al Revistei „România Mare” a acordat un interviu inedit, pe care vă invităm să îl citiți în continuare. Mulțumim jurnaliștilor din toată țara pentru interesul acordat.
Ioan Vasiu: Bună ziua! Cum te simți ca fiică a regretatului poet și jurnalist Corneliu Vadim Tudor, de la moartea căruia se vor împlini 9 ani în toamna acestui an?
Lidia Vadim Tudor: Pentru mine este o mîndrie! Tata a fost o personalitate extrem de contro­versată a societății post-decembriste, dar, cu toate acestea, niciodată, după plecarea lui dintre noi, nu am primit nici măcar o reacție negativă din partea oamenilor care mă recunosc pe stradă. Din contră, foarte mulți îl regretă și chiar mulți dintre cei care îl contestau acum realizează adevărul spuselor lui. Sper să reușesc să îl fac și eu mîndru!
I.V.: Știu că te străduiești să duci mai departe revista „România Mare”, fondată de tatăl  tău. Cum reușești?
L.V.T.: Revista „România Mare” a fost proiectul de suflet al tatălui meu, cel de-al treilea copil, pe lîngă mine și sora mea, dacă aș putea spune asta. Este greu, mai ales că presa scrisă nu își mai găsește locul în această eră  în care online-ul este la putere. După ce tata a murit, un „fir nevăzut” m-a ghidat, m-a învățat și m-a format în a continua munca începută de el. Revista se susține singură din punct de vedere financiar.
I.V.: Vorbește-mi puțin despre această revistă, te rog.
L.V.T.: Revista „România Mare” apare neîntrerupt, de 33 de ani, în fiecare săptămînă, în zilele de marți. Este distribuită atît prin Poșta Română (prin  abonamente), cît și la punctele de difuzare a presei (chioșcuri, rețeaua XPress). Dacă înainte  de  moartea  tatălui  meu revista  avea  un  conținut  exclusiv  politic,  fiind  o „portavoce”  a  celor care se  considerau nedreptățiți  de  sistem, astăzi  revista  are  un conținut divers: politică internă și externă, analize, cultură, istorie, poezie, opinii, reportaje.
I.V.: Care sînt colaboratorii revistei „România Mare” din anii cînd trăia tatăl tău și care v-au rămas alături?
L.V.T.: Cel mai vechi colaborator este domnul Paul Suditu, care scrie, de peste 30 de ani, articole de analiză, opinie, cultură. De asemenea, ne bucurăm să îi avem printre colaboratori pe doamna Liliana Tetelea, doamna Elis Râpeanu, domnul Ion Machidon (președintele cenaclului „Amurg sentimental”), domnul Geo Ciolcan, extrem de apreciat de  cititori pentru reportajele, interviurile și analizele acide pe care le realizează.
În ultimii ani, ne bucurăm de colaborarea cu domnul Valentin Turigioiu, editorialistul „Tribunul” (suplimentul  revistei), dar și cu domnul Nicu  Marius Marin (editorialist al revistei).
I.V.: Menționează cel puțin trei lucruri pe care le păstrezi de la Corneliu Vadim Tudor și la care ții cel mai mult.
L.V.T: Din punct de vedere material, păstrez toate lucrurile lui personale, carnetele cu notițe, Biblia cu însemnări, Noul Testament pe care îl ținea mereu la piept, ceasul, stiloul  lui, ochelarii, cărți…
I.V.: Care sînt cele mai frumoase amintiri din perioada copilăriei tale, petrecute lîngă părinții tăi?
L.V.T: Am avut o copilărie minunată, părinții noștri s-au străduit să ne ofere tot ce ne-am dorit, fără să ne transforme, însă, în niște copii  răsfățați.  Cele mai  frumoase amintiri rămîn cele din copilărie, în care îi aveam pe toți aproape, iernile la Poiana Brașov sau verile la mare, dar și călătoriile în străinătate.
I.V.: Aș vrea să încheiem acest scurt dialog cu o poezie semnată de tatăl tău, sau, dacă scrii și tu versuri, atunci te rog să reproduci una dintre poeziile tale.
L.V.T.: Deoarece eu nu am moștenit acest talent, vă reproduc una dintre poeziile mele preferate, scrise de tatăl meu: „Rugăciune”.
Doamne, dacă nu-i prea greu
Pune ordine în haos
Şi învaţă neamul meu
Să se roage în pronaos

Doamne, dacă mă iubeşti
Ia vrăjmaşii de pe mine
Ştii Tu cum să-i pedepseşti
Să-i faci lumii de ruşine

Doamne, dă-le la săraci
Pîine, pace, bucurie
Ouă roşii, vin, colaci,
Bani de şcoală şi chirie

Doamne, vindecă-i, de poţi
Pe bolnavii din spitale
Ocroteşte-i Tu, pe toţi,
Cu suflarea gurii Tale

Doamne, mergi şi la azil
Unde plîng în pumni bătrînii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fîntînii

Doamne, sfinte vietăţi
Fără milă sînt jertfite
Curge sînge prin cetăţi
Îngerii Tu Ţi-i trimite”.
Interviu consemnat de IOAN VASIU (UZPR)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite