E-o vară pe pămînt atît de verde

de parcă stăm pe-un fund de lac frumos

sticlarii suflă-n ţevi măiestre cerul

ca pe-un pahar de dar cu gura-n jos

vestind cu buze mari de bucurie

ceremonia firii s-a stîrnit

prin lujeri lungi de grîu revarsă glia

un zăcămînt de maci fără sfîrşit

E pace, iată, spicele se-ndoaie

sub bobul românesc cel plin de dor

lumina după ploaie-şi descompune

bogatul spectru doar în trei culori

iar versul dulce şi tocmit al mierlei

detună-n turle de biserici vechi

doar acolo-n jos şi mai din jos, sub ierburi,

prind rădăcini oşteni şi cei, perechi

În munţi se-aşază vîlvele de pază

pe băi de aur îngerul cel bun

din visele copiilor alungă

aspide, vasiliscuri, căpcăuni

iar cînd, tîrziu, văzduhul şi pămîntul

au fost închis spre somn toţi ochii lor

poetul, lacom, bea din seva zilei

cîntînd acest pămînt nepieritor.

CORNELIU VADIM TUDOR