Am vîrsta christică, sfîrşit de secol,

mă soarbe golul vremii înapoi

e viaţa mea cenuşăreasa morţii

ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui

cu ode-n metru antic mă-nfăşor,

în părul meu a prins să înflorească

un liliac albit de-atîta dor.

Port tragedia pinilor de munte

sub care doarme un convoi de orbi.

tu, daimon rău, mîndria mea nebună

în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta

chiar dacă-i strîmbă uneori, şi grea,

chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe

chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

Aşa precum e scris, să se întîmple!

S-or împlini scripturile în veac

eu ştiu că n-am greşit în faţa ţării

chiar dacă astăzi mă siliţi să tac.

Îmi pregătiţi de-acum o moarte lentă,

aţi mai făcut-o şi cu alţii, ştiu

imperiul infiltrat ca igrasia

îşi cere jertfa cîte-un spirit viu.

Şi s-ar putea cîndva să mă răpuneţi

deşi va fi destul de greu, vă jur

eu am în spate mînăstiri şi codri

şi siglele romane împrejur

Am în pămînt un neam de oseminte

şi altul sus, la fel de numeros

în cleştele acesta cine intră

e sfărîmat năpraznic, os cu os

Nu vă jucaţi cu pămîntenii ţării,

sînt buni şi blînzi, dar nu mizaţi prea mult

destule patimi ne-au rănit mîndria

şi ne-au spurcat lăcaşele de cult.

Prea mulţi ne spulberară în copite

pămîntul ca un mire fermecat

şi aurul l-au ruginit cu sînge,

şi pîntecul fecund l-au ulcerat.

Lăsaţi această ţară să rodească

să-şi coacă pîinea, vinul să şi-l bea

să-şi crească pruncii fără de prihană

şi viitorul cum şi-l ştie ea.

Nu scuturaţi voi roua de sub mierle,

nu veştejiţi făpturile la flori,

în numele a căror drepturi sacre

parlamentaţi şi vă simţiţi datori?

Nu-i cal troian cabala voastră neagră

e un ponei de bîlci, trăgînd la dric

istoria nu are nici o roată

nu mai puteţi întoarce, deci, nimic!

Mai bine v-aţi întoarce voi acolo

de unde luaţi arginţii putreziţi,

noi stăm din veac la cina cea de taină

voi luaţi cîte-o gustare, şi fugiţi

Vă zic o dată pentru totdeauna:

nu sîntem colonia nimănui

de şerpi şi de căpuşi fanariote

sîntem de-acuma pînă-n gît sătui.

E timpul, cred, să isprăviţi odată

cu lenea şi şantajul cunoscut,

au suferit şi alţii chinuri grele

şi-au luat-o de la cap, şi au tăcut.

Plecaţi-vă trufia, puneţi mîna

pe plug şi sapă chiar, că n-o fi foc

daţi ascultare spiritului ţării

şi-acestor oameni fără de noroc.

Eu vă blestem prin gura celor simpli

crucificaţi pe dealuri şi cîmpii

sînt robii muncii şi copiii ţării

pe care voi îi vindeţi, zi de zi

Ei nu ştiu toţi prea bine ce se-ntîmplă

ei trag la jug, nădăjduiesc şi mor

în timp ce saltimbancii şi irozii

ţes conjuraţii împotriva lor

Pe capul vostru şi-al seminţei voastre

să cadă veşnic sîngele străbun,

fiţi blestemaţi pentru aceste crime

pe care-aş vrea s-apuc să le răzbun!

CORNELIU VADIM TUDOR