Noi ne iubim în paturi de-mprumut:

Pe-o canapea îngustă, fără pernă,

Crezînd că aventura de-un minut

Devine lesne ,,dragoste eternă”.

Noi ne iubim pe scenă,-ntr-un decor:

Pe-un sac – umplut cu paie – dintr-o piesă

Eu par un ceas truver rătăcitor,

Tu ești o oră magică prințesă.

Speram cu disperare amîndoi

Că ni-e deajuns o-mbrățișare-n fugă

Și că statutul nostru de eroi

Nu poate-apoteoza să-i distrugă.

Noi ne iubim visîndu-ne-n secret

Perechea pasionată și celebră

Trăind în moarte, fără de regret,

Un scurt și iluzoriu act de febră.

Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,

Culcat calm, în culcuș fără alarme,

Am deveni doar într-un simplu pat

În care-am învăța cum se și doarme.

Duminica de ieri

Aprind țigara și te-aștept să vii

Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:

Secundele acestea argintii

Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foșnesc șoptit – vecini cu vîntul – plopii

Și degetele-mi vîntul le resfiră...

E-o liniște de umbră cînd te-apropii,

Și mîna mea vibrează, și e liră.

Ni-s pașii mici și rari, porniți spre gară

Peronul despărțirii să-l refuze:

În părul tău mai e un rest de vară,

Dar – vineție – toamna-ți stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:

Duminica de ieri și-a scos coroana.

Săruturile tac. Zi tristă lunea.

Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, tîrg.

                              Rămîne rana.

ROMULUS VULPESCU