Decența cuvîntului, prin adevăr și fapte reale
  • 01-08-2022
  • 0 Comentarii
  • 100
  • 0

Cunoscut în lumea culturală a Județului Prahova, și nu numai, poetul Mihai Istudor, după ce de-a lungul anilor a desfășurat o frumoasă activitate literară, de data aceasta îl descoperim în calitate de publicist, cu noul său volum ,,Din viață, cîndva...” (2021), cuprinzînd scrieri, diferite ca temă, ce au apărut în diverse reviste postdecembriste atît din Prahova, cît și din țară. Ca profesor de istorie în orașul Vălenii de Munte, o parte din articolele sale sînt scrise ca urmare a activităților și întrunirilor publice petrecute aici, în care eroii articolelor sînt oameni ai locului pe care i-a cunoscut... Noua sa carte, ilustrînd pasiunea pentru gazetărie, aduce informații diverse, în principal din zona istoriei, dar se simte în condeiul său imboldul omului dornic să aștearnă pe hîrtie informații corecte și din domeniul cultural, politic, social etc. Din notele de subsol aflăm că unele articole sînt scrise în localitățile Ștefești și Vălenii de Munte, iar demersurile sale gazetărești sînt legate de aceste locuri, care trezesc nostalgii în sufletul de poet al autorului. Activitatea sa scriitoricească nu se rezumă doar la aceste localități și publicații, ci este mult mai amplă, dacă luăm în calcul participarea sa la o serie de manifestări culturale din țară și de la Chișinău, la care a contribuit cu creații personale. Amintim, de pildă, participarea sa la diverse ediții ale Tîrgului de carte ,,Gaudeamus” de la București. În volumele sale de poezii, versurile lui Mihai Istudor sînt scrise dintr-o sinceritate riguroasă, păstrînd din structura versului clasic, pe care și-l asumă, cu aplecare către poezia eseniană. În poezia lui gravitează metafora, ca sursă de inspirație, și muzicalitatea versurilor rezultată din rime atent cizelate. Avem de-a face cu un poet efervescent, cu un potențial poetic natural, firesc, care iubește lumea, dedicîndu-i tablouri surprinzătoare, realizate cu aplomb poetic. Mihai Istudor se manifestă ca un aed modern, iar în publicistică se remarcă spiritul său deschis către tot ce vede și simte, relatînd despre evenimente culturale, istorice și politice la care a fost prezent și întregind conținutul articolelor cu date bine documentate despre personaje marcante născute pe aceste meleaguri. Și o face cu vigilența profesorului de istorie, fără să dea naștere la polemici sau discuții contradictorii. Scrie despre ceea ce vede și percepe în jurul său, despre ceea ce crede și consideră că lumea trebuie să cunoască. În publicistica sa întîlnim teme pe care le prezintă prin prisma realității actuale, chiar dacă unele se referă la evenimente trecute, pagini vechi ale istoriei noastre, peste care s-a așternut colbul uitării. Astfel de scrieri abundă în cartea la care ne referim. Mihai Istudor pune accent pe precizarea datelor istorice, comentînd evenimentele respective în stilul gazetarului care urmărește să cunoască nu doar omul din spatele acestora, ci și psihologia personajului. Îmi exprim aceste opinii despre poetul-gazetar, avînd în vedere nu doar calitatea sa de colaborator al nostru și coleg de breaslă, ci și legăturile formate de-a lungul timpului între doi oameni care împărtășesc aceeași credință și aceleași idealuri.
Mihai Istudor nu face analize alambicate, ci livrează observațiile sale despre mari personalități, precum Nicolae Iorga, căruia i-a dedicat numeroase articole, în care se simte mîna profesorului de istorie, așa cum o face și în cronica intitulată ,,Binecuvîntarea lui Iorga“ (pag. 16). Redăm textul acesteia, pentru a ilustra felul aparte în care a zugrăvit figura marelui istoric, avînd la bază date din biografia acestuia, pe care le înfățișează ca un gazetar cu ștaif. ,,Venind din nordul Moldovei, pămînt de geniu care a dat României pe Mihai Eminescu, Ștefan Luchian și George Enescu, viitorul mare cărturar și patriot Nicolae Iorga mărturisea: «Eu n-am învățat a ceti și scrie, sînt lucruri care mi-au venit de la sine». Despre savantul și profesorul Nicolae Iorga s-a scris atît de mult, și pe bună dreptate, încît o eventuală trecere în revistă a complexei sale biografii ar părea aproape inutilă. Totuși, referitor la cele peste 1.200 de titluri de carte și peste 25.000 de articole ale savantului, istoricul A.D. Xenopol exclama: «Te întrebi cu înminunare cum a putut un creier să conceapă atîtea lucruri și o mînă a le scrie?». Precizînd că o bună parte din viață Nicolae Iorga și-a petrecut-o la Vălenii de Munte, prin Universitatea populară din acest oraș și prin călătoriile sale, Iorga s-a înfrățit cu mari cărturari ai ținuturilor de peste munți, cu istoricii Andrei Bârseanu, Ion Lupaș, Silviu Dragomir, cu profesorii Sextil Pușcariu, Ion Nistor, Onisifor Ghibu, cu scriitorii Ioan Slavici, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu...
Casa memorială, devenită muzeu din anul 1965, cuprinde astăzi dovezi ale activității lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, între care trebuie menționate cîteva așezăminte culturale înființate de profesor: Universitatea populară de vară, care a purtat numele savantului (1908), Tipografia «Datina Românească» (1908), Muzeul de artă bisericească (1923), «Școala Artelor uitate» (1924)”... (,,Vălenii”, Ziarul Văii Teleajenului, 30 septembrie 2005).
Articolele sale nu se referă exclusiv la unele personalități istorice și care au făcut istorie... Alte asemenea scrieri sînt abordate de pe poziția observatorului atent la ceea ce se întîmplă mai ales în viața socială, ilustrînd preocuparea sa față de problemele cu care se confruntă adolescenții și tinerii noștri. Fiind ancorat în realitate, el își exprimă în mod elegant dezamăgirea pentru faptul că tehnologia modernă a acaparat ființa umană și a îndepărtat-o de natură, mediul virtual punîndu-și amprenta asupra vieții omului, alterîndu-i ființa, dezumanizîndu-l. După felul cum decurg lucrurile, autorul a ajuns la concluzia că nimeni nu mai poate salva omul zilelor noastre de haosul în care trăiește, decît Dumnezeu... Pe un ton aspru, tăios, fără cruțare, asumîndu-și riscul de a supăra, Mihai Istudor scrie din revolta celui care e martorul unei generații pierdute. În articolul ,,Psiholog sau duhovnic?“ (pag. 21), apărut prima oară în ,,Vălenii”, Ziarul Văii Teleajenului (nr. 14, martie 2007), - din care reproducem o bună parte -, poetul-gazetar face o analiză pertinentă a realităților sociale și a ,,uzurei morale” a societății, în care folosește din plin experiența sa de dascăl. ,,Din fluxul informațional, mass-media (scrisă, audiovizuală și multimedia), dar și din realități concrete, se constată o creștere semnificativă a celor care acuză, într-un fel sau altul, datorită grijilor cotidiene și zgomotoaselor influențe ale civilizației contemporane, diferite grade de uzură morală, de la simple depresii trecătoare, nesemnificative, la adevărate forme patologice, pînă la ruperea mentală de realitate. (...) Întru căutarea remedierii acestor forme de afecțiuni psihice se bate monedă, în ultimul timp, pe salvatorul apel la un psiholog sau chiar mai mulți, specialiști care se ocupă cu «știința psihicului». Or, dacă acești psihologi abordează aspectul tratării clinice din optica pur științifică, șansele de reușită tind spre zero, în condițiile în care psihicul uman este un labirint aproape de nepătruns în totalitate. În aceste condiții, trebuie luată în calcul bipolaritatea ființei umane: trupul (material) și sufletul (imaterial). Diferitele forme de stres și boli psihice sînt, în primul rînd, afecțiuni ale sufletului și nu ale trupului. Or, în accepția creștină, aceste tulburări sufletești nu sînt altceva decît concretizări ale unor fapte, trăiri, gîndiri, comportamente neplăcute lui Dumnezeu. De aceea, psihologul, dacă nu are el însuși o viață creștină demnă, curată, nu poate face aproape nimic, numai cu «instrumentele» științei, respectivilor pacienți care îi solicită ajutorul. Se preconizează ca și unele instituții publice, inclusiv școli, internate, Centre de Plasament să beneficieze de ajutorul psihologilor (deja în unele instituții există).
Personal, cred că nu aceasta este soluția. Oamenii, copiii, elevii trebuie apropiați tot mai mult de Biserică, de tainele acesteia, de post, de rugăciune, și nu de Cabinetele de Psihologie. Preoții, duhovnicii, singurii - prin harul lui Dumnezeu primit la hirotonire, ca slujitori ai lui Dumnezeu pe pămînt - au puterea să amelioreze sau chiar să vindece bolile sufletului. Dacă am crede cu toată ființa noastră că tot ceea ce «ni se întîmplă» pe parcursul vieții este de la Dumnezeu, și cele bune, și cele rele, dacă am crede și am recurge periodic la taina spovedaniei, prin care sufletul se ușurează, atunci de ce am mai fi stresați, afectați psihic?
Într-o lume ca aceasta, ultra-modernizată și superinternetizată, cînd extravaganța vestimentară și capilară a luat locul veșmintelor decente, cînd cerceii nu mai sînt în urechile fetelor ci ale bărbaților, cînd «circurile» de la televiziuni răpesc timpul cititului, rugăciunii și contemplației creștine, cînd calculatorul a luat locul cărții, iar banii sugrumă valoarea, adevărul și bunul-simț, de ce n-am reflecta mai responsabil, pentru propria sănătate, la întrebarea din titlu?”.
Volumul ,,Din viață, cîndva...” este o carte de spirit, în care autorul nu polemizează, ci, cu simț de măsură, echilibrat, ne arată cum e să fii om, păstrînd decența cuvîntului. Este și o lecție a jurnalistului onest, prin care demonstrează că informația adusă la cunoștința publicului trebuie să fie corectă, plecînd de la adevăr și nu de la născociri de fapte, idei, răfuieli între clanuri, cum se întîmplă adesea în presa scrisă. Subiectele abordate de Mihai Istudor sînt de bun-simț și bine alese, semn că sînt gîndite din imboldul unui om corect cu sine și în acord cu conștiința sa scriitoricească. Prin urmare, locuitorii din Ștefești și Vălenii de Munte au toate motivele să fie mîndri de numele lui.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite