In ultimii 30 de ani, lumea a evoluat. Comuniştii de linie doi sînt acum prima linie de viitori aristocraţi. Ei au viziune, potenţial şi putere. Fie că sînt foşti sau actuali ofiţeri, fie că în anii ‘80 erau activişti mediocri, acum sînt în pragul primului schimb de sînge. Sîngele roşu se transformă, încet, dar sigur, în sînge albastru. Copiii lor vor avea o educaţie aleasă prin străinătăţuri, iar nepoţii lor vor merge la grădiniţe şi şcoli speciale, acolo unde din genunchii tuturor copiilor, care cad de pe bicicletă, curge sînge albastru.

Ei reprezintă viitoarea aristocraţie a României. Peste 100 de ani, aceşti copii, aflaţi în primul rînd de sînge albastru, vor fi respectaţi de către contemporanii lor. Vor fi stimaţi şi lăudaţi pentru bogăţia pe care au reuşit să o moştenească. Ei vor fi cei care vor conduce această ţară şi tot ei vor fi cei care vor poza în mari filantropi. Ei îi vor ajuta, poate, pe cei aflaţi la greu şi ei vor fi cei care vor pierde averi în cazinouri. Această viitoare aristocraţie va avea privilegii şi va fi oarecum răspunzătoare de soarta neamului. Urmaşii celor care acum ne conduc vor stabili şi vor conduce destinele urmaşilor noştri.

Pornind de la acest mic exerciţiu, prin care actuala clasă politică ne va subjuga în continuare prin urmaşii pregătiţi aleatoriu şi aiurea prin Europa, mă gîndesc că nepotul sau strănepotul meu va trăi într-o civilizaţie cu o clasă aristocrată. Peste 150 de ani nu se va mai vorbi la fel de mult despre tunurile financiare de acum. Cei care atunci vor sîngera albastru nu îşi vor mai pune întrebări despre modul în care vor fi ajuns să moştenească averi. La cum funcţionează la ora actuală învăţămîntul, nici cei care vor fi conduşi nu îşi vor pune întrebări de acest gen. Ei vor lua de bune averea şi puterea lor. Se vor muşca între ei pentru a susţine pe cine ştie ce candidat ales din clasa conducătoare, şi tot ei vor aplauda cu graţie cînd unele străzi, universităţi sau şcoli vor primi numele de Traian Băsescu, Ion Iliescu sau Emil Constantinescu. Poate că Institutul Politehic din Bucureşti se va numi, peste ani şi ani, Institutul „Marian Vanghelie”, iar Spitalul Filantropia va primi numele Elenei Udrea.

Nu poţi să ştii ce va urma, dar poţi să intuieşti direcţia în care ne îndreptăm. Cei care acum sînt martori la falimentul democraţiei în România vor fi morţi de mult, iar cei care scriu Istoria vor avea grijă să spună că ei, cei de acum, vor fi fost mari voievozi, luptători impotriva corupţiei, cu care vor fi sfîrşit prin a face pace. Nimeni nu ştie ce va fi peste 100 de ani, însă privind sistemul de învăţămînt şi cretinismul politic, nu poţi decît să anticipezi că destinaţia este o falsă aristocraţie, un sînge albastru ce are la bază sîngele roşu al tinerilor morţi în 1989 şi furtul organizat.

Tano