Cînd se cînta Chopin pe Drumul Sării

cam la vreo zece ani după război

convoaie funerare şi alămuri

valsînd bacovian în pas de ploi

Procesiuni oprite la răspîntii

un pumn de bani se risipea în praf

copii desculţi îngenuncheau cucernic

scriind cu lacrimi primul epitaf

Şi iar pornea la drum cortegiul foamei

şi popii veseli miroseau a vin

un cîmp de lumînări cu foc albastru

se unduia precum un lan de in

Ieşea la porţi suflarea mahalalei

- o vizita doar moartea în alai!

Iar în vîltoarea marşului eroic

eu, unul, singur, mă gîndeam la cai

Precum călăii în valtrapuri negre

doar ochii mari clipeau nestăpîniţi

păşeau cuminţi pe arătura morţii

statui de bronz rămase de la sciţi

Ca nişte crunţi arhangheli ai dreptăţii

încălecaţi de-un înger nevăzut

trăgeau de la mormînt la leagăn brazde

să facă loc pentru un nou-născut

Nu pot uita acele vechi amieze

cu cai ca majordomii în livrea -

cînd moartea era fiica sărăciei

şi se cînta Chopin în mahala

CORNELIU VADIM TUDOR