Pîndiți-mă cînd mi se face

un dor de primitiva mare

cînd îmi înmuguresc plămînii

după salinul ei miros

cînd sîngele își rupe lanțul

și-apoi îl calcă în picioare –

atunci puteți să-mi cereți totul

voi fi nebun și generos

Pîndiți-mă cînd pun genunchiul

și cînd mă rog de sănătate

pentru acei ce mă născură

și nu m-au dat pe fluviu-n jos

cînd umbra mamei și a tatei

o spăl cu lacrimi disperate –

atunci puteți să-mi cereți totul

voi fi nebun și generos

Și mai puteți să-mi cereți totul

în fața ființelor umile

a celor care cred că lumea

nu s-a ticăloșit de tot:

bătrîni cu inimă de iepuri

în gheara fiecărei zile

și cai însîngerați de bice

și păsări care nu mai pot

Orfani încolăciți cu spaimă

de gîtul celor ce-i sărută

și prizonieri fără speranță

în turnul cancerului, sus

jivina care-și linge puiul

ucis de-o mînă nevăzută

și cîinii putrezind la capul

stăpînilor care s-au dus...

CORNELIU VADIM TUDOR