* Într-unul din ,,Dialogurile” lui Platon, Alcibiade povestește cum s-a vîrît, gol pușcă, sub manta alături de Socrate. Acesta l-a refuzat... despre momentele cînd l-a acceptat, nu se mai zice nicăieri.

* Nicolae Iorga a avut măsură, chiar și în raport cu familia Brătienilor. Povestește Pamfil Șeicaru ceva legat de avansurile pe care viitoarea nevastă a lui Ionel I.C. Brătianu i le-a făcut tînărului istoric: ,,N. Iorga avea o mare admirație pentru femei, dar era și timid și de o severă concepție morală. Mi-aduc aminte că, venind vorba de doamna Eliza Brătianu, mi-a povestit o întîmplare care pune în lumină caracterul său. Eliza Brătianu, sora lui Barbu Știrbei, fusese căsătorită, prima oară, cu Alexandru Marghiloman, care avea, la Buzău, o splendidă vilă, «Albatros», cu un parc imens. Din cine știe ce capriciu de femeie l-a invitat pe tînărul savant Nicolae Iorga la «Albatros». După masă, Eliza Marghiloman i-a cerut lui N. Iorga să o întovărășească în plimbarea pe care o făcea zilnic în parc. Dialog obișnuit, pe teme literare, mijloc folosit întotdeauna de o femeie inteligentă, cînd tatonează sensibilitatea unui om. Zărind într-un prun, chiar în vîrf, o prună coaptă, Eliza Marghiloman, cu agilitatea unei pisici, s-a urcat în pom și nu s-a lăsat pînă nu a cules fructul rîvnit. Problema s-a complicat cînd a trebuit să coboare, și atunci l-a rugat pe Iorga să o prindă în brațe, ca să nu cadă. «Ei, dragă, nu avea izmene și i se vedea tot! Am întors capul de rușine cînd și-a dat drumul în brațele mele. I se vedea tot!». Pudicitatea lui Iorga, ca și slaba lui cunoaștere a stratagemelor unei femei cochete, definesc pitoreasca lui naivitate”. De la mărul lui Adam la pruma lui Iorga.

* O nemțoaică acră, Karoline Pichler, își scrie memoriile în 1840 și povestește cum i-a cunoscut ea pe Mozart și pe Haydn: „Ei erau niște oameni care, în relațiile lor personale, nu dădeau absolut nici un semn al puterii lor intelectuale neobișnuite și nu prezentau aproape nici o urmă de cultură intelectuală, sau de preocupări de un interes mai înalt. Mai degrabă preocupări ordinare, glume proaste și, în cazul lui Mozart, un iresponsabil mod de viață – iată tot ce-i distingea pe ei în societate”.

CORNELIU VADIM TUDOR